Eveniment grav în comuna Slivilești. Un tânăr de 18 ani și-a accidentat grav fratele mai mic, după o manevră efectuată cu autoturismul în curtea casei. Minorul de 1 an si 4 luni nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Incidentul a avut loc săptămâna trecută.
Primarul localității Slivilesti, Sorin Bucurescu, este cel care a apelat serviciul de urgență. Din păcate pentru copil nu s-a mai putut face nimic. Acesta a decedat sub privirele angajaților de pe Ambulanță. În acest caz IPJ Gorj face cercetări.
„La data 11 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de un bărbat de 36 de ani, din comuna Slivilești, despre faptul că un copil este inconștient.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 18 ani, din comuna Slivilești, în timp ce se afla în curtea locuinței de domiciliu, ar fi manevrat autoturismul familiei, moment în care, nu l-ar fi observat pe fratele său de 1 an și 4 luni și l-ar fi lovit accidental.
Echipajul medical ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă din păcate a fost declarat decesul copilului”, transmite IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.