Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Aninoasa se poate considera ghinionist. Şi asta după ce a fost prins poliţişti în timp ce conducea un tractor pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere. Omul nu a scăpat de pedeapsă, pentru că oamenii legii au întocmit pe numele lui dosar penal. „Bărbatul conducea un tractor înregistrat pe DJ 662 Aninoasa, fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal, C.T. fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. De asemenea, proprietarul tractorului, N.T., de 40 ani, din comuna Aninoasa, judeţul Gorj, este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.