spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFOTO Șofer urmărit pe străzile din Târgu Jiu. O autospecială de poliție...

    FOTO Șofer urmărit pe străzile din Târgu Jiu. O autospecială de poliție a fost avariată

    Un șofer a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a fost urmărit pe străzile din zona centrală a municipiului Târgu Jiu. Până la urmă, acesta a fost oprit în zona Mozart. Cinci echipaje de poliție au ajuns la fața locului.

    „La data de 22 ianuarie a.c., ora 15:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Victoriei din municipiul Târgu-Jiu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, însă acesta nu a oprit, polițiștii pornind în urmărirea sa.

    Conducătorul auto a abandonat autoturismul pe strada 30 Decembrie, fără a-l asigura corespunzător, acesta punându-se în mișcare și acroșând autospeciala de poliție, oprită regulamentar în spatele său.

    În urma impactului a rezultat avarierea ușoară a autospecialei de poliție.

    Polițiștii au pornit în urmărirea pedestră a conducătorului auto, acesta fiind identificat pe strada Corneliu Coposu din municipiul Târgu-Jiu.

    Procedând la verificarea în bazele de date, polițiștii au stabilit că este vorba de un tânăr de 23 de ani, din comuna Boteni, județul Argeș, care are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat.

    De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care are suspendat acest drept.

    Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.


    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: