spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEvenimentȘoferul primarului din Fărcășești este acuzat că bătut un angajat din CEO,...

    Șoferul primarului din Fărcășești este acuzat că bătut un angajat din CEO, care l-ar fi prins cu fier vechi furat

    Titu Niță, șoferul primarului PNL al localității Fărcășești, este implicat într-un scandal penal, potrivit unei postări de pe Facebook a lui Ionuț Caragea. Angajatul Primăriei l-ar fi bătut pe un angajat al Complexului Energetic Oltenia, care l-ar fi surprins în timp ce căra cu o căruță fier vechi sustras din carieră.

    „A batut cu bestialitate un coordonator Pro România Farcasesti. Mai exact, în cursul nopții trecute, dl. Șovălgău Constantin, angajat al CE Oltenia-EM Rosia, care ieșise din schimbul 2 și se deplasa către casă, a avut ghinionul să se întălnească cu o gașcă de infractori condusa de NIȚĂ TITU, care furaseră cu o căruță șina de cale ferata din cariera.

    Din spirit civic, dl Șovalgău a blocat cu autoturismul personal drumul de carieră, moment în care grupul de aproximativ 10 infractori au tăbărât asupra mașinii, provocandu-i daune importante, inclusiv spargerea parbrizului. Coborând din mașină cu gandul de a îi îndepărta pe infractori, dl Sovalgau a fost lovit de NIȚĂ TUTU cu o țeavă în zona stângă a capului, fiindu-i sparți mai multi dinți, pierzându-și cunoștiința și existand pericolul ca vederea ochiului stâng să-i fie afectată. Spre norocul lui, în mașina se afla și fiul acestuia, care a apelat la 112, moment în care infractorii s-au speriat si au luat o la fugă“, a postat Ionuț Caragea pe pagina sa de Facebook.

    Potrivit poliției, trei persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, din Rovinari și Fărcășești, l-au agresat pe angajatul CEO în vârstă de 44 de ani. Victima a fost internată în spital. Hoții au abandonat traversele furate pe marginea drumului. „Totodată, bărbații ar fi lovit cu huluba atelajului partea stânga spate a unui autoturism, producând avarierea ușoară a acestuia. Persoanele au abandonat pe partea carosabilă a drumului județean 674 B cele 4 traverse metalice, în lungime de aproximativ 6 metri, care ar fi fost sustrase din zona unei benzi transportoare din cariera E.M. Roșia și au părăsit locul faptei. La fața locului s-a prezentat un echipaj de ambulanță care a transportat persoana vătămată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere și furt calificat“, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: