spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVictimă găsită inconștiență după două zile

    Victimă găsită inconștiență după două zile

    Un bărbat a fost găsit inconștient, cu mare întârziere, după ce a picat cu ATV-ul. Incidentul a avut loc în urma cu două zile, rudele victimei raportând cu întârziere lipsa bărbatului.

    „Polițiștii din cadrul Poliției orașului Țicleni au fost sesizați prin apelul unic 112, de către un bărbat din aceeași localitate, despre faptul că de aproximativ două zile nu l-a văzut pe fratele său vitreg, motiv pentru care a plecat să îl caute pe acesta, iar în punctul ,,Culmea Mică”, l-a găsit inconștient, printre copaci, lângă ATV.
    Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul de 44 ani, din orașul Țicleni, în timp ce conducea ATV-ul prin pădure, a pierdut controlul acestuia, căzând printre copaci.
    La fața locului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj, un echipaj SMURD și un echipaj Salvamont, pentru a-i acorda îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Orașului Târgu-Cărbunești, pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate”, a transmis IPJ Gorj.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: