spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEveniment(VIDEO)Femeia dispărută de la stână, căutată de salvamontiști în fântâni cu drona...

    (VIDEO)Femeia dispărută de la stână, căutată de salvamontiști în fântâni cu drona subacvatică

    Femeia care a dispărut de la o stână din județul Gorj a fost căutată de salvamontiști în fântâni cu dronele subacvatice.

    „Astazi s-a folosit o dronă subacvatică, pentru cercetarea fântânilor din zonă. Căutările au fost fără rezultat, urmând să continue și în zilele următoare, prin verificare de alte situații posibile. A fost folosită o dronă subacvatică din dotarea Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj. Primul echipament de acest gen achiziționat și intrat în dotarea și utilizarea unei structuri de salvare din țara noastră.
    Ieri, căutările s-au făcut atât terestru cât și aero, folosindu-se drone cu cameră clasică și cu termoviziune, inclusiv prelucrare fotograme, cu ajutorul inteligenței artificiale, în Centrul Național de Analiză Date Salvamont-Vodafone“, a spus Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

    Dată dispărută de concubinul său

    Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată luni, 28 august, prin apel de urgență, de un bărbat, despre faptul că, la data de 27 august, în jurul orei 20:00, a văzut-o pe concubina sa, Ungureanu Ecaterina Anița, din comuna Peștișani, în proximitatea stânei pe care aceasta o administrează din localitatea Telești, însă nu a mai revenit la locație până în prezent și nu mai cunoaște nimic despre locația în care se află.
    Femeia este cunoscută cu afecțiuni medicale.


    „Semnalmente: aproximativ 1,50 înălțime, greutate 60 kg, păr negru, tunsă scurt.
    La momentul dispariției, femeia purta o pereche de pantaloni de culoare neagră cu vipușcă de culoare albă, tricou crem cu mânecă scurtă și papuci de casă de culoare neagră.
    În scurt timp au fost demarate verificări, căutările femeii fiind efectuate de polițiști, jandarmi și pompieri, precum și un câine de urmă.
    Persoanele care pot oferi informații cu privire la femeia în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție, sau să apeleze numărul unic de urgență 112“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: