În Parcul Coloanei fără Sfârşit din Târgu Jiu, în data de 20 august, de la ora 20:00, va putea fi urmărit un nou eveniment muzical deosebit: concertul Marin Cazacu şi Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia din cadrul seriei Turnee de poveste la Târgu Jiu.
Programul va cuprinde lucrări de mare popularitate din repertoriul românesc şi internațional printre care Dans ţărănesc de Constantin Dimitrescu, Oblivion şi Libertango de Astor Piazzolla, Mambo de Wilhelm Kaiser Lindemann, Vals de Dmitri Schostakovich şi refrene de neuitat în aranjament pentru ansamblu de violoncele precum Ramin Djawadi (aranjament Dan Variu) – Game of Thrones, Suită folclorică românească (aranjament Radu Sinaci şi Marin Cazacu), Bohemian Rhapsody – Freddie Mercury/ I.Teodorescu/ Andrei Tudor, Michael Jackson – Smooth Criminal, Andrew Lloyd Webber/Radu Sinaci – Fantoma de la operă şi nu numai.
Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimii 15 ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali şi foşti studenţi ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii şi a tinerelor talente din România.
În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” s-a bucurat de un mare succes. Șapte ani mai târziu, Violoncellissimo uimea publicul cu un moment muzical fără precedent, când 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român – „un concert demn de cartea recordurilor”, după cum a scris, la acel moment, presa.
În 2013 și 2018, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată în două concerte extraordinare alături de 100 de violonceliști. În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul unor importante evenimente culturale din România și străinătate, dintre care amintim: Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși la Paris, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER, Hope Concert 2015, 2016, 2107 și 2018, Violoncellissimo la Washington, Bruxelles, Luxemburg, Istanbul în 2019-2021. În 2019 Violoncellissimo a susţinut primul turneu naţional, sub titlul Clasic la puterea a treia, continuat prin evenimente similare în 2020 şi 2021.
Mari evenimente muzicale naţionale se opresc pentru o seară la Târgu Jiu, din iunie până în septembrie, aducând public şi muzicieni alături, pentru a trăi pe viu emoția artistică, vegheați de Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi.
“Pianul călător, Orchestra Metropolitană Bucureşti, Vioara lui Enescu, Violoncellissimo, Duelul viorilor vă invită la întâlnirea cu muzica bună în Parcul Coloanei fără sfârşit.De-a lungul edițiilor anterioare, toate aceste evenimente reunite sub genericul Turnee de poveste s-au dovedit autentice povești de succes de anvergură naţională şi chiar internaţională. Drumul nu a fost ușor, efortul însă a meritat din plin, pentru că peste tot sălile sau spaţiile în aer liber au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori veniți la concerte. Pentru prima oară ele ajung la Târgu Jiu în cadrul simbolic al trilogiei ansamblului monumental creat de Constantin Brâncuşi, compus din Coloana Infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii, mai exact în Parcul Coloanei fără Sfârşit”, au transmis organizatorii.