spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesPanduri, scrieţi istorie!

    Panduri, scrieţi istorie!

    La debut pe teren propriu în Europa, Pandurii trebuie să se califice mai departe în Europa League

    Ziua aceasta este una istorică. Pentru prima dată la Târgu-Jiu vom avea parte de un meci european de fotbal. Acum câţiva ani am fost martorii „botezului” în Europa al handbalului. A venit clipa fotbalului iar în această seară de la ora 20.00 toate inimile românilor vor bate pentru Pandurii. Reprezentăm România, jucăm pentru România, aducem puncte pentru România iar obligaţia vicecampionilor români este să se califice mai departe în Europa League. O misiune grea dar care poate fi realizată fără probleme. Pandurii poate şi trebuie să scrie încă o pagină de istorie, iar o victorie în această seară ar fi o încununare pentru o echipă care în 50 de ani de existenţă mai mult a avut parte de suferinţă decât de realizări. Levadia Tallinn trebuie învinsă şi va fi învinsă.

    Totul pentru victorie!

    Acum o săptămână, la Tallinn Pandurii s-a jucat cu ocaziile şi a ratat şansa istorică de a câştiga la chiar primul meci în cupele europene. Acum, mai exact diseară se joacă acasă în faţa spectatorilor şi este musai ca echipa gorjeană să obţină victoria. Nu mai trebuie irosite şansele, pragmatismul să fie la el acasă, iar Pandurii să câştige la cel puţin un gol avans. Dacă nu s-a putut tranşa calificarea la Tallinn de unde oltenii puteau lejer să se întoarcă cu un avans de 2-3 goluri fără ca cineva să fie supărat, acum la Târgu-Jiu datele problemei stau altfel. Levadia nu are voie să marcheze pentru că asta ar îngreuna şi mai mult misiunea echipei lui Pustai care indiferent de ce se spune înainte de joc pleacă cu prima şansă. „Şi eu cred că suntem favoriţi, avem prima şansă la calificare dar asta nu înseamnă că deja suntem calificaţi. Nu. Exclus. Trebuie să jucăm serios, să încercăm să tranşăm rapid meciul şi calificarea. Dacă nu vom putea să marcăm rapid trebuie să avem răbdare, să fim pragmatici şi cu siguranţă la final având şi publicul cu noi vom reuşi calificarea. Acesta este obiectivul nostru, accederea în turul 3”, a declarat preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu.

    Interes mare

    Pe marginea meciului din această seară există un interes foarte mare. „Vrem să jucăm în faţa unor tribune pline. Anul trecut, fanii au fost alături de noi şi am scris o pagină frumoasă în istoria fotbalului gorjean. Anul acesta avem alte aspiraţii, iar prima dorinţă e să trecem de Levadia. Facem un apel la fani să vină la stadion şi să ne încurajeze de la început până la final”, a mai punctat Pârvulescu. Trebuie spus că s-au pus în vânzare 8.000 de bilete, mai mult de jumătate fiind vândute. Preţurile biletelor sunt următoarele: 15 lei la peluze, 25 de lei la tribuna 1 şi 2 şi 35 de lei la tribuna 0.

    „În general, vom juca la fel, dar va trebui să ne îmbunătăţim jocul ofensiv. În tur am avut multe momente de nesiguranţă. Îi putem contracara doar dacă îi atacăm. Pentru asta ne trebuie curaj şi încredere. Dacă ne vom îmbunătăţi jocul cu mingea şi în atac, vom avea o şansă bună. Rezultatul din tur ne dă încredere”, Marko Kristal, antrenor Levadia Tallinn

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: