spot_img
17.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 22, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSindicaliștii din CEO au pierdut la negocieri! Plaveti va face concedieri individuale,...

    Sindicaliștii din CEO au pierdut la negocieri! Plaveti va face concedieri individuale, câte 29 pe lună

    Negocierile sindicate-administrație pe marginea CCM se vor finaliza miercuri, la CEO. Situația este însă neagră, deoarece managerul Plaveti a respins deja, la discuțiile de marți, concedierile colective, anunțând că va concedia doar 29 de salariați lunar, pentru a nu atinge pragul de 30, ce semnifică, de fapt, concedieri colective.

    A anunțat astfel că plățile pentru concedierile individuale vor coborî la doar un salariu, față de 16 salarii cât au fost prevăzute în toate CCM-urile de la începuturile companiei.

    Interesant este că sindicatele prezente la negocieri trâmbițau că vor cere majorarea acestor salarii pentru concedieri individuale la 40, ca de fapt, Plaveti să le închidă gura cu un singur salariu.

    Cel mai vehement în susținerea aberanta a lui Plaveti a fost Nelu Roșca de la Cariera Rosiuța, parte din sindicate ne împărtășind această propunere. Rămâne de văzut ce se va întâmpla astăzi, la ultima rundă de discuții pe marginea contractului colectiv din CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: