Un râs a căzut într-o fântână secată din masivul Parâng, la o adâncime la 15 metri. Acesta a fost salvat de salvamontiști, care l-a scos din fântână, nu înainte de a fi anesteziat.
Animalul sălbatic nu a fost rănit și a putut să fie eliberat după ce efectul anesteziei a trecut.
„Au participat salvatori din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj aflați în baza de intervenție Salvamont Tg-Jiu, pompieri si personal silvic.
Salvamontiștii au coborât un medic care a lansat anestezicul necesar, apoi un salvator în fântână, animalul a fost asigurat și ridicat împreună cu salvamontistul printr-un sistem de tracțiune“, a anunțat șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu. Potrivit acestuia, râsul nu are leziuni.
Animalul a fost observat de mai mulți localnici, care au sesizat autoritățile.

