spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, martie 2, 2024
Altele
    AcasăNationalCererea de valută a depreciat leul

    Cererea de valută a depreciat leul

    Cursul euro a crescut marți de la 4,9556 la 4,9630 lei, într-o ședință în care cotațiile au crescut de la 4,954 lei, la deschidere, la 4,964 lei, evoluție care semnalizează o majorare a cererii de valută.

    Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune, deprecierea față de începutul anului fiind de circa 0,2%. Celelalte valute au cunoscut creșteri, pornind de la 2% în cazul coroanei cehe, în timp ce forintul s-a apreciat cu aproape 8% iar zlotul polonez cu circa 5,5%.

    Evoluție se datorează politicii BNR de flotare controlată a cursului de schimb, care asigură stabilitate şi o volatilitate scăzută a cursului, în condițiile în care rezerva valutară a crescut în ultimii doi ani de la 32,6 miliarde euro la 59,2 miliarde euro. Alți factori care vin în sprijinul leului sunt intrările de fonduri europene prin PNRR, stabilitatea politică, banii trimiși în țară de românii care trăiesc în străinătate sau listarea la bursă a Hidroelectrica.

    Aceste motive fac atractive depozitele în lei dar și titlurile de stat românești, ele asigurând o rentabilitate mult mai mare decât cele în euro sau dolari.

    Piața monetară a continuat să fie stabilă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,54%, cea mai mică valoare începând cu data de 1 iulie 2022. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,63%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a menținut la 6,83%.

    Declarația făcută de Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene, referitoare la necesitatea înăspririi politicii monetare pentru a stopa creșterea preţurilor de consum, în ciuda riscului de recesiune a celor mai importante economii din regiune, Germania și Franța, a apreciat moneda unică la 1,0903 – 1,0953 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,5473 la 4,5361 lei.

    Luna trecută, inflația din zona euro a fost de 6,1%, față de ținta BCE de 2%, iar dobânda la depozite, principala rată de referință, a trecut într-un an de la o valoare sub 0% la 3,5%.

    Francul elvețian s-a depreciat, la rândul său, față de euro iar cursul a coborât de la 5,0840 la 5,0687 lei. O evoluție asemănătoare a avut și lira sterlină, al cărei curs a alunecat de la 5,7889 la 5,7686 lei.

    Prețul gramului de aur a coborât la 280,6725 lei, evoluție datorată atât deprecierii monedei americane dar și unciei la 1.919 – 1.931 dolari.

    Monedele din regiune au avut o evoluție apreciativă. Media celei maghiare s-a întărit la 368,93 forinți/euro, iar a celei poloneze la 4,4286 zloți/euro.

    Anunțul făcut de BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, că a înaintat către SEC o cerere pentru crearea unui fond tranzacționat la bursă (ETF) având bitcoin drept activ, a menținut principala criptomonedă la maxime ale ultimelor două luni, cotațiile fluctuând în culoarul 30.234 – 30.762 dolari. Ether se tranzacționa între 1.857 – 1.890 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: