spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalLa ce aliment a renunțat Nea Mărin. Așa a găsit secretul tinereţii

    La ce aliment a renunțat Nea Mărin. Așa a găsit secretul tinereţii

    Îndrăgitul realizator TV Nea Mărin a dezvăluit, de curând, care este secretul tinereţii, cu care se menţine în formă de atâția ani. Coregraful a precizat care e alimentul la care a renunțat de mai bine de 20 de ani, anunță spynews.ro.

    Ajuns la vârsta de 64 de ani, Nea Mărin, pe numele lui Marin Barbu, a spus cum reușește să se menţine în formă. Așadar, de mai bine de două decenii, Nea Mărin nu mănâncă deloc carne de porc. În schimb, consumă multe legume şi fructe.

    „Nu sunt un gurmand și mănânc foarte multe legume și fructe. Îmi place să îmi pregătesc singur micul dejun și cina, de prânz se ocupă soția, iar mesele sunt întotdeauna la ore fixe. În fiecare dimineață la 7:00 mănânc roșie, ardei, castravete, brânză de la țară și beau o cană de ceai. Prânzul este la 13:30, iar cina la 18:30-19:00. Nu mănânc mezeluri, iar timp de douăzeci de ani, de la 40 la 60 de ani, nu am consumat carne de porc și mi-a fost foarte bine.”, a declarat Nea Mărin.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: