spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăNationalPopulaţia României a scăzut cu aproape 4.000 persoane în iunie

    Populaţia României a scăzut cu aproape 4.000 persoane în iunie

    Populaţia României a scăzut cu 3.984 persoane în iunie 2012, comparativ cu luna mai, înregistrându-se un spor natural negativ, potrivit datelor provizorii publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna iunie s-au născut 15.949 copii, cu 1.383 mai puţini decât în luna mai, iar numărul persoanelor care au decedat a fost de 19.933, cu 439 decedaţi mai puţini faţă de luna anterioară. În aceste condiţii, sporul natural a fost negativ atât în luna iunie, de 3.984 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), cât şi în luna mai, de 3.040 persoane. Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna iunie a fost de 152 fiind în scădere faţă de luna mai, când s-au înregistrat 172. Potrivit INS, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna iunie 10.439 căsătorii, în timp ce numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.631, cu două mai puţine decât în luna mai. Comparativ cu luna iunie 2011, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 600 în luna iunie faţă de aceeaşi lună din 2011, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 969 faţă de luna iunie 2011. Sporul natural s-a menţinut negativ în luna iunie 2012, ca şi în luna iunie 2011, când a fost de 2.415 persoane. Datele INS arată că numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna iunie 2012 a fost mai mic cu şase faţă de luna iunie 2011. Numărul căsătoriilor a fost în luna iunie 2012 cu 275 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 831 divorţuri mai puţine în luna iunie 2012 decât în luna iunie 2011.

    AGERPRES/(AS-Mariana Nica)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: