spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNationalPremierul Ungureanu susține că prefecții trebuie să organizeze alegerile în mod exemplar

    Premierul Ungureanu susține că prefecții trebuie să organizeze alegerile în mod exemplar

    Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, că prefecţii au ca obiectiv organizarea alegerilor în mod „exemplar”, astfel încât să nu existe niciun prilej de suspiciune în ceea ce priveşte corectitudinea procesului electoral. Ungureanu a atras atenţia prefecţilor că au datoria să prevină orice blocaj în activitatea electorală. „Pentru prefecţi, obiectivul de maximă importanţă este ca procesele electorale să se desfăşoare exemplar, fără încălcări ale legislaţiei în vigoare, în aşa fel încât nimeni să nu pună sub semnul întrebării corectitudinea desfăşurării lor. Nu dorim să existe niciun prilej de suspiciune şi nu dorim să oferim interpretare modului în care Guvernul înţelege să organizeze alegerile locale şi apoi cele generale. Implicarea totală a Guvernului şi a prefecţilor în asigurarea corectitudinii şi a bunului mers a procesului electoral este esenţială. Prefecţii au datoria de a anticipa şi de a preveni orice situaţie complicată, orice blocaj sau alt tip de incident care ar putea periclita desfăşurarea normală a alegerilor”, a spus Ungureanu, la întrunirea prefecţilor de la Odorheiu Secuiesc. Premierul a precizat că nu îşi doreşte „să existe români sceptici în ceea ce priveşte suveranitatea opţiunii politice”.

    AGERPRES/(A-Mihai Simionescu)

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: