spot_img
13.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAbsolvenții așteptați la AJOFM

    Absolvenții așteptați la AJOFM

    Tinerii absolvenți care nu își continuă studiile sau care nu se pot angaja după obținerea diplomei sunt așteptați la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forțelor de Muncă Gorj în vederea obținerii sprijinului de șomaj.
    „Reamintim absolvenților promoția 2021 faptul că, data absolvirii studiilor în conformitate cu prevederile legale este 04 iunie 2021, iar în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa AJOFM Gorj pentru a beneficia servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.
    Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
    Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.
    Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
    • actul de identitate
    • actul de studii sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii
    Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
    Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidența AJOFM Gorj până la data de 02.08.2021 inclusiv. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ”, a transmis conducerea AJOFM Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: