spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBărbați snopiți în bătaie de un individ beat!

    Bărbați snopiți în bătaie de un individ beat!

    Doi bărbați au ajuns la spital după ce au fost agresați fizic de un individ aflat sub influența băuturilor alcoolice. Agresorul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de  lovire sau alte  violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

    „Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Hărău, cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu un prieten în vârstă de 37 ani, din Deva, în incinta unui local din municipiul Deva, au fost agresați fizic de către un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale, în timp ce faţă de agresor, un bărbat în vârstă de 42 de ani, s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore”, a comunicat Biroul de Presă al IPJ Hunedoara.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: