CSM Târgu Jiu a pierdut joi, 20 octombrie, partida disputată, în deplasare, pe terenul echipei HC Zalău. Echipa lui Gheorghe Tadici s-a impus cu 27-24, la pauză 14-10. Meciul disputat joi, 20 octombrie, a contat pentru etapa a-7-a din Liga Florilor.
CSM Târgu Jiu a dat o replică curajoasă pe un teren unde se câștigă foarte greu. Echipa gazdă, în criză de puncte, a făcut o primă repriză mai bună, în timp ce în repriza secundă, echipa mai bună a fost CSM Târgu Jiu. Avansul luat în prima parte de gruparea din Zalău a fost decisiv în stabilirea echipei învingătoare. CSM Târgu Jiu, chiar dacă a pierdut meciul, a lăsat o impresie foarte bună. Şi a făcut acest lucru pe terenul unei echipe grele din campionatul românesc. Echipa lui Liviu Andrieş a jucat de la egal la egal cu mult mai experimentată grupare din Zalău, iar în anumite momente, jocul prestat de gruparea gorjeană, a fost peste cel al echipei lui Tadici, şi doar lipsa de experienţă la acest nivel a înclinat balanţa în favoarea echipei din Zalău.
Din tabăra gorjeană, cea mai bună marcatoare a fost Oana Bucă, cu 9 goluri marcate, din care 8 reuşite de la linia de 7m! A fost urmată de Alexandra Gavrilă cu 4 goluri marcate. Ira Zinatullina şi Angela Puşcaş au contribuit fiecare cu câte 3 goluri. Sabine Klimek şi Cristina Boian au contribuit şi ele cu câte două goluri. Katarina Pavlovic şi-a trecut numele pe lista marcatoarelor, reuşind un gol în confruntarea de la Zalău.
„Lipsa de experienţă cred că şi-a spus cuvântul“
Liviu Andrieş, antrenorul grupării târgujiene pune înfrângerea pe seama lipsei de experienţă a unor jucătoare din lotul său: „A fost un meci de luptă şi să spunem, de tensiune, vorbind din punct de vedere handbalistic. Multe dintre jucătoarele noastre sunt în premieră în Liga Florilor şi s-a văzut acest lucru, lipsa de experienţă cred că şi-a spus cuvântul şi aici s-a făcut diferenţa. Lipsa de experinţă în momentele cheie, dure ale jocului, pentru că a fost un meci aprig disputat, a dus în final la acest rezultat”.
Pal Ceandani, extrema CSM-ului, spune că jucătoarele s-au dăruit, dar adversarele au fost mai experimentate.