spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDacă nici la Steaua nu batem, atunci unde câştigăm?

    Dacă nici la Steaua nu batem, atunci unde câştigăm?

    Liviu Andrieş spune: „Ar fi o ruşine să nu câştigăm la Steaua”

    Echipa de handbal masculin Energia Pandurii va juca vineri seara de la ora 18.00 la Chiajna contra celor de la Steaua Bucureşti. Un meci de doi solist în care gorjenii pleacă clar cu prima şansă la adjudecarea celor două puncte. Trupa lui Liviu Andrieş nu are voie să facă vreun pas greşit în acest meci, aşa că toate pretenţiile sunt pentru victoria Energiei.

    Abordare serioasă

    Antrenorul Energiei a tras semnalul de alarmă şi şi-a atenţionat elevii că nu vor avea un meci uşor contra Stelei. A adus şi argumente. „În tur am câştigat greu, iar în ultimul timp Steaua joacă bine. A pus probleme tuturor echipelor cu care a jucat, ba chiar a şi câştigat cu CSM Satu Mare”, a fost mesajul lui Liviu Andrieş. Acesta suflă şi în iaurt pentru a nu se frige. „Este un meci de campionat, un meci oficial în care punctele contează. Venim după o pauză de o lună de zile care nouă, antrenorilor nu ne-a convenit dar trebuie să ne supunem Federaţiei. Sper ca băieţii să se trezească după sărbători şi să câştigăm la Steaua. Le-am şi spus băieţilor că trebuie să fim concentraţi, serioşi altfel ne complicăm singuri viaţa”, a mai spus Andrieş.

    Favoriţi, dar pe hârtie

    În condiţiile în care Steaua este lanterna roşie a Ligii Naţionale este evident că Steaua este favorită la victorie. Orice alt rezultat poate fi considerat drept unul ruşinos pentru târgujieni care şi-ar pune în pericol şi locul şase ocupat în acest moment. „Plecăm cu prima şansă, dar trebuie fim motivaţi că nu câştigăm doar prezentându-ne la teren. Steaua e o echipă imprevizibilă, cu tineri care pot să facă probleme. Trebuie să fim motivaţi, ar fi ruşinos să pierdem acest meci”, a mai declarat Andrieş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: