spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
duminică, octombrie 6, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDuelul revelaţiilor!

    Duelul revelaţiilor!

    Astăzi de la ora 17.00, ora României, echipa de baschet Energia Târgu-Jiu va evolua în deplasare în Ungaria în meciul doi contând pentru grupa B din EuroChallenge împotriva celor de la Kormend. O partidă interesantă şi deschisă oricărui rezultat, o partidă pe care echipa care o va câştiga va lua o opţiune serioasă la calificarea mai departe în cupele europene. În Ungaria se întâlnesc echipele care în prima etapă au reuşit să câştige meciurile disputate, deci va fi un duel între primele două echipe ale grupei B.

    Meci extrem de important

    Meciul de astăzi se anunţă unul important pentru viitorul ambelor combatante. În cazul în care Energia se va impune va lua o opţiune serioasă la calificarea în primele 16 echipe din EuroChallenge, ceea ce chiar ar fi o uriaşă performanţă. Gorjenii vin după un prim meci în Europa în care au făcut furori, au câştigat într-o manieră absolut categorică în faţa celor de la Tartu Rock, scor 74-56. De partea opusă, cei de la Kormend au produs şi ei o mare surpriză învingând cu 80-75 în Bulgaria pe Lukoil Sofia. Astfel, în această după-amiază în Ungaria va avea loc un interesant meci între echipele care au reuşit în prima etapă să prin evoluţie şi rezultate. „La fiecare două zile avem meci, nu avem timp nici să ne bucurăm, nici să fim trişti. Le-am spus jucătorilor să ţină capul sus, marţi avem un meci foarte important în Ungaria, contra celor de la Kormend. Dacă vom câştiga acolo vom face un pas important spre calificarea în ultimele 16 echipe din EuroChallenge. Şi dacă vom pierde acel meci nu avem nimic de pierdut”, spune Antonis Constantinides despre meciul din această după-amiază.

    Fără favorită certă !

    Din punctul de vedere al oficialilor de la Energia, meciul de astăzi este unul deschis oricărui rezultat. „Mergem să jucăm, mergem să câştigăm. Este un meci greu, probabil şi echipa adversă vrea să obţină a doua victorie în grupă şi să ia o opţiune la calificarea mai departe”, spune şi antrenorul secund, Claudiu Alionescu. În ceea ce priveşte echipa care pleacă cu prima şansă în această partidă, secundul Energiei spune că având statutul de gazdă, Kormend-ul e favorită. „Ei ar fi favoriţi pe hârtie, dar realitatea din teren poate fi alta iar noi să ne impunem. Kormend a început campionatul ceva mai greu, însă vin după acea victorie de la Sofia, aşa că meciul se anunţă greu”, a mai spus Alionescu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!