spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia în misiune imposibilă

    Energia în misiune imposibilă

    Sâmbătă seara de la ora 18.00 la Odorhei, echipa de handbal Energia Pandurii are un meci foarte greu. Practic o misiune imposibilă pentru elevii lui Liviu Andrieş care sunt out-sideri într-o confruntare în care pot produce surpriza. Având în vedere că Energia este una din cele trei echipe care a reuşit să-i învingă pe cei de la Odorhei, este de aşteptat ca echipa ardeleană să-şi dorească răzbunarea. Totuşi, handbaliştii gorjeni păstrează şanse de-a produce surpriza. „Ne jucăm şansa la orice meci. Matematic la locul cinci mai avem şanse, cu o victorie la Odorhei întrăm în cărţi. Speranţa moare ultima. Acum presiune nu mai este trebuie să jucăm să vedem unde terminăm acest sezon. Avem un atuu în faţa celor de la Odorhei prin victoria din amical. Ei vor să termine pe locul doi şi vor trata cu seriozitate acest joc. Sunt o echipă care a început bine acest campionat, joacă de mult timp împreună şi au continuitate la antrenor. Ce va fi sâmbătă vom vedea”, spune antrenorul Energiei, Liviu Andrieş. Tehnicianul gorjenilor chiar îşi face singur curaj şi spune că în acest campionat au fost destule surprize, aşa că echipa sa are şanse de reuşită. „O victorie la Odorhei ne-ar readuce în lupta pentru locul cinci. În acest campionat sunt destule surprize. Mai toate echipele sunt de aceeaşi valoare, exceptând Constanţa. Totul depinde de moment, de forma de zi şi arbitraj”, a mai menţionat Andrieş.

    Speriat de program

    Pentru echipa de handbal gorjeană Energia, partidele din perioada următoare sunt foarte importante. „Urmează un program greu. Sâmbătă la Odorhei, apoi miercuri acasă cu Baia Mare, miercurea după Paşte avem la Timişoara, apoi sâmbătă vine Satu Mare după care mergem miercuri la Bacău, şi sâmbătă vine Reşiţa. În trei săptămâni avem multe meciuri importante din care sper să obţinem cât mai multe puncte”, a mai spus Andrieş.
    Astfel, de Paşte handbaliştii vor fi chemaţi la antrenamente. „De Paşte nu prea avem liber, programul nu ne permite. Sâmbătă şi duminică jucătorii vor fi liberi, iar apoi luni vor veni la antrenament că miercuri avem meci. Şi federaţia pune 3 luni de vacanţă iarna şi pe urnă în 2 luni vrea să se termine campionatul. E greu, ţinând cont de lot şi că joci la 3 zile”, a mai menţionat Andrieş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: