spot_img
Altele
    AcasăEconomic"Ziua Porţilor Deschise", la CE Turceni

    „Ziua Porţilor Deschise”, la CE Turceni

    Cu un buget propriu de investiţii de peste 900 milioane de lei, Complexul Energetic Turceni a fost ieri gazda seminarului, ce a avut drept temă, captarea şi stocarea dioxidului de carbon. Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure a declarat că „proiectul are drept scop, punerea în funcţiune a unei instalaţii, împreună cu Transgaz şi Romgaz, proiect ce se referă la captarea dioxidului de carbon, pentru a nu se mai emite în atmosferă noxele”.

    În opinia conducerii Complexului Energetic Turceni, avantajul punerii în funcţiune a unui asemenea proiect de captare-stocare dioxid de carbon este acela că „noxele ce trebuiesc eliminate, în atmosferă de către Blocul IV vor fi preluate de către această instalaţie, lucru ce face să nu se mai producă o poluare, complexul nu va mai fi nevoit să cumpere certificate fiind asftel favorizat”. În momentul de faţă, pentru România implementarea tehnologiei CCS a devenit o prioritate, cu atât mai mult cu cât se asigură securitatea energetică naţională, se menţine mixul resurselor primare şi se garantează stabilitatea socială, în Bazinul Olteniei. În prezent, proiectul GETICA CCS, implementat de către Complexul Turceni, se bucură de o largă susţinere internaţională. În ceea ce priveşte impactul acestei investiţii asupra mediului, factorii în domeniu sunt de părere că, odată cu realizarea unei asemenea investiţii de stocare-captare dioxid de carbon, se vor rezolva multe din problemele cu care se confruntă în momentul de faţă, marile unităţi economice.

    CE Turceni, important pentru energetica românească

    Invitaţi la acest seminar au fost atât reprezentanţi ai Ministerului Economiei, autorităţi publice locale, judeţene, reprezentanţi ai Consorţiului Tehnic ISPE, dar şi de la Agenţia Naţională de Mediu. În calitate de invitat, preşedintele democrat liberal, senatorul Ion Ruşeţ a pus accent pe faptul că „investiţiile tehnologice sunt în concordanţă cu directivele UE. Se creează premizele, ca după 2012 să existe o unitate economică performantă iar comunitatea din Jilţ şi Turceni are posibilitatea de a prospera. Aceste noi orientări, în contextului anului 2011, sunt o perspectivă bună şi ne invită la provocări”. „Privesc acest seminar ca un reprezentant al zonei şi îmi dau seama că trebuie respectate normele impuse de UE”, a mai precizat Ion Ruşeţ. Din partea Ministerului Economiei, la acest eveniment a participat consilierul personal al Ministrului Ion Ariton, Tudor Şerban. Mulţumit de activitatea, dar şi de rezultatele economice obţinute de către cele două Complexuri Turceni şi Rovinari, Şerban a scos în evidenţă faptul că „dacă s-ar face eforturi, sistemul energetic ar putea asigura întregul consum de energie din România. Anul 2011 este important, pentru că trebuie depus proiectul privind eficienţa energetică, investiţiile energetice, cele de reducere a dioxidului de carbon şi scăderea noxelor cu 20%”. Mai mult decât atât, consilierul personal al Ministrului Economiei consideră că Termocentrala Turceni are posibilitatea ca prin acest proiect să cunoască o dezvoltare la nivel European, întrucât acest proiect este unul al viitorului. „Vrem să facem din Complexul Turceni un pilot şi o şcoală românească pentru industrie. Singurele investiţii şi cheltuieli pe mediu le fac energeticienii, restul unităţilor mai schimbă un filtru, o capsulă, o vrăjeală. Sunteţi necesari şi eficienţi”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: