Soarta echipei de baschet Energia s-ar putea decide în această seară. De la ora 17.00, Energia joacă pe teren propriu contra celor de la Gaz Metan Mediaş în ultimul joc acasă din acest sezon şi care poate consfinţi retrogradarea echipei. În cazul unui eşec, Energia ar mai avea doar şanse matematice să scape de retrogradare, în timp ce o victorie ar putea creşte şansele Eneregiei în evitarea retrogradării. „Avem neapărat nevoie de victorie cu Mediaş. Am pierdut trei meciuri contra lor, însă acum e cazul să câştigăm. E un meci decisiv, avem nevoie de această victorie dar şi de un pas greşit al Piteştiului. Fiind ultimul meci de acasă avem nevoie şi de fani”, spune secundul Claudiu Alionescu. După acest meci, Energia mai are două partide, ambele în deplasare, la Timişoara şi la Dinamo.

