În această după-amiază, de la ora 17:30, echipa de handbal Energia are meci acasă contra celor de la CSM Bucureşti. Chiar dacă este un meci infernal cu o echipă care şi-a propus titlul, cei de la Energia trebuie să învingă CSM-ul şi astfel să reintre în cursa pentru play-off. Speranţe ar fi, însă dacă este să ne luăm după ultimele trei rezultate, cei de la Energia chiar au şanse să piardă. „Eu zic că dacă băieţii joacă cum au jucat repriza a doua la Odorhei şi prima repriză cu Dinamo, dacă reuşesc să o facă timp de 60 de minute, eu zic că obţinem victoria. Sincer, eu cred că o să fie bine, după meciul cu Odorhei i-ai felicitat pentru comportamentul lor, pentru cum am făcut repriza a doua, după 15-10, cu toate problemele, că am fost şi cu 3 şi cu 4 jucători pe teren, am fost suspendat, ei s-au bătut până la sfârşit, au jucat extraordinar în apărare”, a comentat antrenorul Bozo Rudic.
Promisiuni…
Pentru a-i mobiliza pe jucători, şefii echipei de handbal au promis că vor achita unele datorii din urmă. „ E normal să fie nemulţumiri, a venit şi domnul Bădescu şi a zis că se rezolvă problema asta la sfârşitul săptămânii. Eu cred că băieţii sunt cu gândul la meciul cu CSM, pentru că noi trebuie să câştigăm toate cele şase meciuri dacă vrem să ajungem în play-off, cu toate rezultatele pe care le-am făcut până acum, am avut trei înfrângeri, trebuie să avem peste 40 sau 41 cât este maxim şidacă pierdem un meci, mai ales cel cu CSM, eu cred că va fi greu să ajungem în play-off. Nu avem probleme mari de lot, toţi care au jucat la Odorhei sunt ok deocamdată. Nu cred că se va vedea o stare de oboseală, şi eu au jucat tot sâmbăta în Spania, după au făcut drumul, trebuie să facă drumul până aici, eu cred că o să fim în avantaj noi, la ei după atâta drum cred că se va simţi oboseala”, spune Rudic.
Şi jucătorii Energiei au o stare de spirit bună. „Nu ştiu dacă e un debut de an neapărat ratat, da, prin prisma rezultatelor, dar jocul nostru cred că a arătat destul de bine, am acut neşansa să jucăm primul meci în deplasare cu Reşiţa, pe care mulţi o numesc revelaţia campionatului, apoi am întâlnit două echipe care au ca obiectiv câştigarea campionatului. Acum miercuri o să o întâlnim pe a treia care de asemenea are ca obiectiv câştigarea campionatului, pentru noi există doar varianta victoriei mâine şi sperăm să o obţinem. Meciul va fi destul de greu, ei sunt o echipă puternică, sunt acoperiţi pe toate posturile, au jucat în Spania şi au primit un duş rece şi vor veni aici să arate că nu aceea e evaluarea lor, dar noi vom pune toate atuurile noastre în faţa lor ca să obţinem cele trei puncte. Atmosfera e ok, chiar aseară ni s-a comunicat de preşedintele Bădescu situaţia financiară a clubului, ni s-a explicat cum stă treaba, mai avem încă răbdare, toată lumea se gândeşte la meciul cu CSM şi să obţinem victoria. Ni s-a spus să mai avem un pic de răbdare, e normal să avem, nu se pune problema să se întâmple ceva din punctul nostru de vedere”, spune şi Bogdan Şoldănescu.

