spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia a șocat Europa!

    Energia a șocat Europa!

    Victoria Energiei la 33 de puncte diferență în fața vicecampioanei Belgiei a fost unul din cele mai șocante rezultate din baschetul european

    Energia scris istorie în EuroChallenge. La chiar prima participare în competiția europeană, gorjenii reușesc să rupă gura târgului câștigând meciuri în care de fiecare au avut statutul de autsider. Însă, în astfel de meciuri în care toată Europa stă cu ochii pe echipă altfel se mobilizează și jucătorii, așa că este cumva de înțeles atitudinea și mobilizarea baschetbaliștilor de la Energia. Și rezultatele mari au început să apară. Nu e de aici de acolo să bați Tartu Rock la 18 puncte, să bați Lukoil Sofia sau chiar Kormend, însă nu mai spunem de Okapi Aalstar din Belgia, echipă umilită într-o manieră absolut incredibilă. Așa că, bravo Energia !

    I-am umilit!

    În meciul jucat cu Okapi, Energia pleca cu șansa a doua, așa că doar o simplă victorie la câteva puncte diferență ar fi fost cumva surprinzătoare. Însă, cum belgienii au fost efectiv călcați în picioare de Energia, surpriza s-a transformat în șoc pentru că nu stă la îndemâna oricui să bată Okapi la o diferență de 33 de puncte, efectiv, gorjenii le-au dat cu panoul în cap belgienilor. E ca și cum la fotbal, Pandurii ar bate pe Anderlecht sau Standard Liege cu 6-0 sau 8-0. Umilință !
    Inevitabil, scorul înregistrat la baschet este unul șocant, poate chiar șocul serii de marți în Europa baschetbalistică. Iar după un astfel de meci se pot spune multe, scrie la fel de multe, însă este important de știut cum au reușit gorjenii să-i umilească pe belgieni. Chiar antrenorul Antonis Constamntinides a explicat cum a pregătit meciul. „Am făcut un meci perfect atât din punct de vedere defensiv, cât și din punct de vedere ofensiv. Știam că Aalstar era o echipă foarte puternică din punct de vedere ofensiv, pentru că după prima parte din EuroChallenge, Okapi era pe primul loc dintre toate echipele participante la capitolul ofensiv. Am observat că au pierdut cele trei meciuri în campionatul din Belgia și unul în EuroChallenge, dacă atacul lor a fost sub 70 de puncte. Le-am spus jucătorilor mei că dacă putem face și noi acest lucru, în special pe terenul nostru, să-i lăsăm sub 70 de puncte, avem mai multe șanse să câștigăm acest meci. Acest lucru s-a întâmplat”, a comentat Constantinides.

    Un alt punct la care Energia a excelat a fost mobilizarea. „În primul rând aș vrea să transmit felicitările noastre echipei Aalstar și să le dorim tot ce este mai bun în campionatul din Belgia, iar în al doilea rând aș vrea să-i felict pe jucătorii Energiei, pentru că au făcut un lucru extraordinar pe teren. Am făcut un meci perfect atât din punct de vedere defensiv, cât și din punct de vedere ofensiv. Știam că Aalstar era o echipă foarte puternică din punct de vedere ofensiv, pentru că după prima parte din EuroChallenge, Okapi era pe primul loc dintre toate echipele participante la capitolul ofensiv. Am observat că au pierdut cele trei meciuri în campionatul din Belgia și unul în EuroChallenge, dacă atacul lor a fost sub 70 de puncte”, a comentat Constantinides la final.

    Acesta nu realiza pe moment cât de uriașă este victoria. „Nu știm exact cât de importantă este această victorie acum. În grupă sunt două echipe foarte puternice, Astana și Brindisi, însă cu siguranță este o victorie foarte importantă pentru noi din punct de vedere al moralului și al încrederii în propriile forțe, pentru că sâmbătă avem un meci extraordinar de dificil acasă cu Pitești. Este o victorie care ne va ajuta și în EuroChallenge. Jucătorii aveau nevoie de o astfel de victorie, în special după ceea ce s-a întâmplat la Sibiu”, a spus cipriotul de pe banca Energiei. Ei bine, acesta a oferit și o declarație extrem de optimistă. „Vă spun încă de pe acum ținta pe care o avem în această grupă, pentru că se va discuta foarte mult despre EuroChallenge, vrem să câștigăm toate cele trei meciuri pe care le disputăm acasă, indiferent dacă jucăm împotriva celor de la Astana sau Brindisi, pentru că nici lor nu le va fi ușor să câștige aici. Vom încerca să obținem aceste victorii, astfel că la finalul grupei cine știe ce se poate întâmpla. Este adevărat că și cu această diferență de 33 de puncte avem o opțiune serioasă pentru cel puțin locul trei. Singurul lucru serios care nu ne lasă să ne gândim la calificare este nivelul la care se află Astana și Brindisi, dar baschetul este un joc foarte frumos și nu știi ce se poate întâmpla până la final”, a încheiat Constantinides.

    „Scorul a fost oarecum surprinzător, pentru că la începutul meciului știam că Okapi este o echipă bună din punct de vedere ofensiv. Noi ne așteptăm să câștigăm fiecare meci, indiferent cu cine jucăm, intrăm pe teren să ne luptăm și o facem până la capăt. Eu personal vreau de fiecare dată să demonstrez ceva, mai ales în aceste meciuri europene, pentru că este o competiție nouă, unde întâlnim echipe noi și antrenori noi”, Porter Troupe, jucător Energia

    „A fost meciul Energiei. Felicitări antrenorilor și jucătorilor. Au atins o performanță bună în prima rundă și acum au o performanță și mai bună în primul meci. Cred că apărarea a fost principalul punct forte al Energiei. Ne-au forțat să facem 26 de greșeli. Au exercitat o presiune prin care ne-au forțat să greșim”, Bradley Scott Dean, antrenor Okapi

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: