spot_img
14.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEtapă neagră pentru echipele gorjene

    Etapă neagră pentru echipele gorjene

    Pandurii II e singura echipă care a câştigat în etapa intermediară

    Cele patru echipe gorjene din Liga a III-a au rezultate contradictorii. În ultima etapă, o echipă din Gorj a pierdut, alte două au făcut remize în timp ce Pandurii II a câştigat. Cu siguranţă echipele gorjene vor termina sezonul în partea de mijloc a clasamentului, aşa că visele legate de promovare au trecut.

    Bilanţ negativ

    Jiul Rovinari a pierdut cu 1-0 la Vişina Nouă. Echipa din Rovinari nu se regăseşte în acest retur, băieţii pregătiţi de Bobiţă Trofin traversează o perioadă neagră din punct de vedere al rezultatelor. În ultima etapă, cei de la Jiul au pierdut 1-0 la Vişina Nouă, golul fiind marcat de gorjeanul Priescu. Minerul Motru a obţinut doar un egal, 1-1 la Cisnădie. Deşi echipa gazdă este una puternică, remiza nu este tocmai pe placul minerilor deoarece golul egalizator marcat de sibieni a picat în minutele de prelungire. Practic, minerii au pierdut trei puncte mari câştigând unul mic. Minerul Mătăsari primeşte lingura de lemn a etapei. Această echipă a făcut doar egal, 1-1 acasă cu lanterna roşi, Atletic Bradu. Şi când te gândeşti că această echipă nu a prea încurcat pe nimeni prin campionat, sunt toate motivele de îngrijorare la Mătăsari. În fine, Pandurii II continuă seria bună de jocuri. Târgujienii au reuşit o nouă victorie, 1-0 la Oltchim, unicul gol fiind marcat de Afrem în minutul 77.

    Motru, cea mai bine clasată

    După egalul de la Cisnădie, Minerul Motru a ajuns la cinci puncte distanţă de primul loc promovabil. Minerii puteau rămâne în cursă doar dacă ar fi câştigat la Cisnădie, însă cum nu au făcut-o promovarea este tot mai departe. Minerul Mătăsari şi Pandurii II sunt colege de clasament, primii ocupă locul zece în timp ce a doua echipa a pandurilor se află pe poziţia a 11-a. Jiul Rovinari e în picaj, trupa lui Trofin ocupând locul şapte la zece puncte în spatele liderului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: