spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertFrustrare la Brăneşti

    Frustrare la Brăneşti

    Cei de la Victoria Brăneşti au pus la zid arbitrajul lui Adrian Marcu, antrenorul oaspeţilor punându-i în cârcă fluieraşului eşecul din meciul de duminică. „Jocul a fost pierdut în prima repriză. Dacă până acum m-a preocupat doar pregătirea echipei şi a jocului, acum nu pot să remarc că am fost dezavantajaţi clar de arbitraj. La prima intrare a lor în careul nostru s-a dat prea uşor un penalti care a fost de râs. Despre joc nici nu am ce discuta, pentru că în aceste condiţii nu ai ce comenta. Despre echipa mea ce pot să spun că e ca un elastic din acela care îl întinzi până nu se mai poate. Asta s-a întâmplat cu echipa mea, l-am tot întins, dar atât putem. Şi dacă noi doar atât putem şi mai vin şi arbitraje din acestea, atunci nu poţi să-i mai trezeşti pe jucători ca să înţeleagă că Liga I e altceva” a comentat Ilie Stan. Acesta pare resemnat cu gândul că la final va retrograda. „Cum să pice Craiova sau Pandurii, când noi suntem o echipă de comună, cu 1.500 de locuitori? Jucăm pe alte terenuri, suntem cireşarii Ligii I. Mai sunt nouă etape, dar e puţin probabil că vom mai rămâne în Liga I. Asta este, mergem mai departe şi poate la anul avem mai mult noroc şi promovăm din nou. Poate venim mai puternici, poate facem şi noi stadionul, sunt multe lucruri care trebuie făcute”, a mai spus Ilie Stan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: