spot_img
7 C
Târgu Jiu
joi, noiembrie 14, 2024
Altele
    AcasăSpecialRecursul lui Cosmin Popescu, respins ca nefondat

    Recursul lui Cosmin Popescu, respins ca nefondat

    Completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de deputatul Cosmin Popescu, la sentinţa prin care, instanţa de fond l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului. Convins că i se va admite recursul, deputatul Cosmin Popescu nu a putut declara cu exactitate ce va face pe viitor. În mod normal, acesta ar putea contesta decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, folosind căile extraordinare de atac, contestaţie în anulare sau revizuirea fondului sau a recursului.

    Deputatul Cosmin Popescu a intrat în atenţia procurorilor DNA, după ce s-a constatat că „în calitate de secretar de stat la Ministerul Economiei a solicitat ministrului emiterea ordinului nr. 534/04.08.2006, pentru efectuarea unui control al activităţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, având ca tematică încheierea convenţiilor de schimb şi reconstrucţia imobilului pentru familia Manţog”, se arată în comunicat. Anchetatorii DNA au fost de părere că demersul lui Cosmin Popescu a fost făcut, în scopul de a-l favoriza pe învinuitul Ionel Manţog şi de a zădărnici cercetările, în dosarul în care acesta din urmă era anchetat, pentru fapte de corupţie. În rechizitoriul DNA se mai arată că „învinuitul Popescu Cosmin Mihai a pus la dispoziţia membrilor comisiei din cadrul ministerului, pentru a fi semnat, un raport în care se atestă date nereale, cu privire la aspectele supuse verificării, raport pe care, din proprie iniţiativă, l-a înaintat la DNA, chiar înainte de a fi adus la cunoştinţă conducerii ministerului”. În decembrie 2006, deputatul Cosmin Popescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi favorizarea infractorului ca infracţiuni, în legătură directă cu infracţiunile de corupţie săvârşite de către inculpatul Ionel Manţog, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată la data de 6.09.2006. În 2009, deputatul PDL de Gorj, Cosmin Popescu, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa fondului de la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a fost atacată cu recurs de către avocaţii deputatului.

    Cosmin Popescu: „vom vedea ce vom face”

    La termenul de ieri, completul a respins recursul formulat. „Se stinge ca nefondat recursul declarat de inculpat”, au declarat reprezentanţii Biroului Relaţii Publice din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În urma pronunţării sentinţei, în dosarul Manţog, unde infracţiunile de corupţie au fost schimbate cu cele din Codul Penal, multe persoane s-ar fi aşteptat la o evoluţie a judecăţii în dosarul deputatului Cosmin Popescu. O dată cu schimbarea încadrării juridice în dosarul „strămutaţilor de lux”, au dispărut infracţiunile de corupţie, fapt ce ar fi însemnat, în opinia unor persoane, ca dosarul în care deputatul Cosmin Popescu este acuzat de favorizarea infractorului, să rămână fără obiect. Practic, anumite voci au susţinut că, neexistând faptă, nu mai există favorizator. În această situaţie, deputatul de Gorj poate ataca decizia completului, folosind căile extraordinare de atac.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!