spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGrig în căutarea primului 11

    Grig în căutarea primului 11

    Petre Grigoraş: „În partea a doua a cantonamentului vom încerca să conturăm prima echipă”

    Atunci când au ajuns în Antalya, antrenorul Petre Grigoraş le-a spus elevilor lui de la Pandurii că vin vremuri grele. Cantonamentele sunt cele mai urâte momente din viaţa unui fotbalist, însă fără aceste stagii de pregătire nu poţi face faţă în meciurile oficiale. „E o perioadă mai grea pentru ei, chiar diabolică, dar trebuie să facă faţă. Pregătirea fizică e vitală pentru orice sportiv”, a fost părerea lui Petre Grigoraş.

    Lupta pentru titularizare

    Gorjenii au de îndeplinit cel puţin două misiuni în Turcia. Prima e încărcarea bateriilor pentru retur, iar cea de-a doua cristalizarea unui prim 11 urmat de un prim 14 pe care Grig să mizeze în campionat. „Scopul primului cantonament e acumularea, cât mai multă dacă se poate. Apoi, treptat Grig va încerca să caute variante de echipă pentru campionat. Îl ştiu pe antrenor şi le va da şanse tuturor să joace, toţi pleacă de la zero. Nu e nici un titular acum sau vreo rezervă. Toţi au şanse egale, aşa că trebuie să tragă tare pentru a-l convinge pe antrenor”, a comentat vicepreşedintele Viorel Temelescu. Aceeaşi părere o are şi Grig. „La aceste meciuri din prima perioadă de pregătire nu mă interesează deloc rezultatele. Mă interesează să îşi dea seama jucătorii la ce nivel sunt şi cât mai au de tras pentru a ajunge la forma maximă. Aşa că nu voi urmări rezultatul ci să văd fiecare jucător cel puţin 45 de minute la fiecare meci. Iar în partea a doua a cantonamentului vom încerca să conturăm prima echipă şi să vedem cu ce echipă vom aborda returul”, a declarat Petre Grigoraş.

    Sâmbătă meci cu Cottbus

    Pandurii vor juca sâmbătă după-amiază de la ora 18.00 în Antalya contra celor de la Energie Cottbus. Partida va fi în direct pe Digi Sport, ocazie bună pentru fanii pandurilor de a-i vedea la lucru pe jucătorii lui Grig. „Ne bucurăm că suporterii noştri vor avea ocazia de a vedea echipa la lucru. Sunt meciuri amicale, rezultatele nu prea contează, importante fiind jocurile din campionat. Sperăm să jucăm bine şi în partea a doua să obţinem rezultate bune”, a declarat Temelescu. Preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu se gândeşte mai departe, sare peste etapa de pregătire şi abia aşteaptă meciurile din Liga 1. „Suntem la pregătire însă cu siguranţă ne gândim la meciurile din campionat. Important e cum arătăm în meciurile oficiale, dar sunt convins că vom avea rezultate bune. Ne aşteaptă un debut de retur destul de greu, jucăm la Braşov iar apoi pe Municipal vine echipa de pe primul loc, Dinamo. Mă aştept să jucăm la fel de bine şi în partea a doua, să rămânem în partea superioară şi dacă va fi să fie să terminăm chiar pe locuri de Europa”, a mai declarat şi preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: