spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGrijile lui Şapera: „În acest ritm de jocuri pot apărea sincope”

    Grijile lui Şapera: „În acest ritm de jocuri pot apărea sincope”

    Echipa de baschet Energia este de vreo trei luni de zile doar pe drumuri. Efectiv, gorjenii fac naveta între oraşele în care joacă nemaiavând timp de antrenamente sau odihnă. Dacă aseară târziu gorjenii au jucat în Franţa cu Le Havre, sâmbătă vor avea un alt meci la Cluj cu Universitatea în campionat. Din Franţa, cei de la Energia vor merge direct la Cluj cu avionul, evitând o nouă deplasare la Târgu-Jiu după care spre Cluj. Tocmai acest program încărcat îi dă peste cap pe jucători. „Niciun meci nu este ușor. Nici în campionat, nici în cupele europene. Programul pe care-l avem își pune amprenta asupra echipei și trebuie să înțelegem acest lucru”, este afirmaţia lui Hristu Şapera.

    sport-02-28

    Dau vina pe program

    Tehnicianul subliniază faptul că echipa sa joacă pe mai multe fronturi şi nu îi este deloc uşor. „Suntem angrenați în toate competițiile și ne dorim foarte tare să rămânem în toate. Campionatul nostru este foarte puternic în acest an. Spre deosebire de noi, toate echipele au posibilitatea să se pregătească, să-și dozeze intensitatea și să-și recupereze mai bine jucătorii, lucru pe care noi nu-l avem la îndemână. Dacă unii au o săptămână la dispoziție pentru a pregăti un meci, noi avem doar două zile. Este normal ca în acest ritm să apară și sincope”, a mai punctat Şapera.

    Politica paşilor mărunţi

    În ultimul timp s-a vehiculat şi ideea unor schimbări în efectivul Energiei, lucru confirmat şi de antrenor. „Este foarte dificil să facem anumite schimbări acum, de orice natură. Trebuie să facem asta din mers, pas cu pas și este adevărat că trebuie să reglăm anumite situații și să implementăm anumite lucruri la echipă, pentru că sunt adeptul lucrurilor făcute corect. Nu schimbăm doar de dragul de a schimba. Trebuie să avem continuitate în ceea ce facem, dar ne trebuie mai multă concentrare, atât în timpul antrenamentelor, cât și în timpul partidelor. Problema este că rămân foarte puține antrenamente”, a mai punctat Hristu Şapera.

    Jucătorii vor trofee

    Un rol important în echipă îl are şi căpitanul Porter Troupe. „Încercăm să ţinem grupul unit şi să avem o atitudine pozitivă în teren şi în vestiar. În fiecare an există câte o provocare în ceea ce priveşte situaţia la echipă. Şi în acest an este la fel. Provocările sunt din ce în ce mai mari. Campionatul este mult mai puternic, dar eu încerc să-mi fac treaba şi să ajut echipa cât pot. Sunt de aproape 7 ani în România şi îmi doresc să câştig campionatul. Ar fi o încununare a muncii mele. Aş vrea să câştigăm şi o cupă europeană. Ar fi ceva extraordinar dacă am reuşi să câştigăm una din primele două competiţii. Am reuşit să câştigăm Cupa României şi aş vrea şi anul acesta o calificare în Final 4. Cred că avem forţa să ne batem şi la campionat. De ce nu?”, se întreabă Troupe.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: