spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMiza pe tineri la Pandurii

    Miza pe tineri la Pandurii

    Tehnicianul pandurilor va da credit tinerilor, însă îi avertizează că mai au mult de muncă

    Petre Grigoraş este cunoscut drept un tehnician care mizează pe jucători tineri. Astfel, în stagiul din Austria au fost luaţi trei jucători tineri proveniţi de la echipa a doua şi care au şanse să rămână în continuare la echipa mare. Cert este că antrenorul le va da credit, însă dacă aceşti tineri nu vor confirma, atunci vor părăsi vestiarul echipei mari, aşa cum au făcut şi alţii în trecut.

    „Au mult de tras”

    Şendroiu, Predescu şi Negrescu sunt juniorii luaţi de Grigoraş în Austria. Cei trei au fost introduşi în teren, aşa că au avut posibilitatea de a-i demonstra lui Grigoraş că merită să rămână în lotul echipei mari. Despre plusurile şi minusurile celor trei a vorbit şi Petre Grigoraş. „Sunt tineri şi nu putem spune că Şendroiu sau Alin Predescu pot fi certitudini. Vor rămâne cu noi, se vor antrena, au mult de tras, amândoi sunt total lipsiţi de forţă. În duelurile cu adversari puternici e destul de greu să se impună. Îi aşteptăm să crească, sunt copii şi cu un alt gen de pregătire şi cu motivaţie cred că pot să devină şi certitudini, dar momentan nu putem spune asta”, a declarat Grig. Tehnicianul evită să se pronunţe ferm în privinţa celor trei de teamă de a nu da greş. „Am mai făcut greşeli de genul acesta, îmi aduc aminte doar de Unguru, care a dat un gol în amical în Austria şi deja vuiau ziarele că e noua stea a fotbalului gorjean şi după aia n-a mai jucat nici la Liga a 2-a. A mai fost şi un Roberto Dumitru şi alţii, aşa că nu ne mai grăbim. Sunt nişte jucători cu calităţi, dar au foarte, foarte mult de muncă. Pentru a ajunge la nivelul primilor 15-16 jucători au foarte mult de tras”, a mai spus Grigoraş.

    Îl păstrează pe Pîrvulescu

    Urmărit de Eugen Pârvulescu în ediţia trecută de campionat la CSM Vâlcea, fundaşul Cătălin Pîrvulescu l-a convins pe Grig că merită să rămână în lot. „Pîrvulescu este un jucător pe care vreau să-l opresc, e un jucător de viitor. În Pîrvulescu şi Negrescu am mare încredere că pot să fie soluţii”, a mai spus Grigoraş. Trebuie spus că fundaşul care cel mai probabil va semna cu Pandurii nu este rudă cu preşedintele executiv al pandurilor.

    Tinerii, pariul conducerii

    Oficialii echipei gorjene sunt optimişti în privinţa şanselor tinerilor promovaţi în această vară. „Grig le-a întins o mână, acum totul depinde de ei. Dac nici Grig nu dă credit tinerilor, atunci nu ştiu cine o mai face. Dacă-l vor convinge pe antrenor, atunci vor juca. Sunt sigur că tinerii vor juca, însă când şi cine va juca va decide doar antrenorul nostru”, a mai spus şi Mihai Prunariu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al pandurilor.

    Şendroiu, debut fulminant

    Jucătorul Andrei Şendroiu a debutat în ultima etapă a sezonului trecut în victoria de la Universitatea Cluj. În acel joc, tânărul pandur a şi marcat chiar la jocul de debut în Liga 1, aşa că şi-a asigurat cumva locul şi pentru cantonamentul de vară. Mai mult, Şendroiu a marcat un gol şi într-un amical din Austria, aşa că se află în vederile lui Grig.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: