spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, decimaţi!

    Pandurii, decimaţi!

    Edi Iordănescu, Viorel Nicoară, Cristi Săpunaru şi Filip Mrzljak sunt suspendaţi pentru meciul de mâine cu Astra Giurgiu

    Pentru Pandurii Târgu-Jiu urmează un meci extrem de important, mâine de la ora 18.30 pe eternul Astrei Giurgiu. Ei bine, ultimele două jocuri au lăsat urme adânci în efectivul pandurilor, patru piese importante fiind nevoite să vadă meciul fie de la tv, fie din tribună. Vorbim de antrenorul principal, Edi Iordănescu, cel care îşi va conduce echipa de la faţa locului, însă nu de pe banca tehnică, ci din înaltul tribunei, dar şi de trei jucători care vor absenta din acelaşi motiv: sunt suspendaţi. Trei piese importante din angrenajul pandurilor, Cristi Săpunaru, Filip Mrzljak dar şi Viorel Nicoară.

    sport-01-4

    Meci decisiv

    Aparent, gorjenii sunt decimaţi înaintea meciului cu Astra Giurgiu. Un meci extrem de important şi care poate pune capăt speranţelor gorjenilor la titlul pentru că o înfrângere la Giurgiu ar face ca diferenţa dintre târgujieni şi adversarii lor din meciul de mâine să crească la 9 puncte înaintea ultimelor cinci etape. Greu de remontat o astfel de diferenţă, aproape imposibil. Aşadar, important este ca târgujienii să nu piardă mâine la Giurgiu, ba chiar important ar fi să şi câştige pentru a reveni la trei puncte în spatele Astrei. Deci, un meci de 6 puncte!

    Alte sancţiuni dure

    Culmea este că înaintea unui astfel de meci important, gorjenii să nu aibă posibilitatea de-a miza pe oamenii cheie din lot, Cristi Săpunaru fiind cea mai mare absenţă a pandurilor. Fundaşul gorjenilor a fost suspendat pentru o etapă şi amendat cu 5670 lei pentru că a reacţionat la finalul meciului pierdut cu Steaua, atunci când mai întâi a fost înjurat, scuipat şi chiar lovit cu o brichetă de nişte spectatori, iar Săpunaru a reacţionat înjurându-i. Gestul a fost observat de arbitrii acelui meci de uitat, jucătorului i s-a ridicat carnetul de joc şi astfel a ajuns la Comisia de Disciplină unde i s-a aplicat pedeapsa mai sus amintită, o etapă de suspendare plus o amendă. În aceste condiţii, Săpunaru va absenta la meciul cu Astra Giurgiu. O altă speţă pe care Comisia a judecat-o a fost eliminarea lui Filip Mrzljak. Jucătorul a primit şi el o etapă de suspendare dar şi o amendă de 740 lei după ce a fost eliminat în urma a două cartonaşe galbene la meciul cu Steaua. Deci, croatul nu va fi cooptat în lot pentru acest joc cu Astra. Nu doar Săpunaru şi Mrzljak vor fi suspendaţi, ci şi Viorel Nicoară, cel care a primit trei etape de suspendare după meciul cu Dinamo, aşa că acesta va mai sta şi acum dar şi la meciul din etapa viitoare cu ASA Tg. Mureş.

    Ce ironie!

    Trebuie notat faptul că şi Edi Iordănescu va absenta la partida cu Astra Giurgiu de mâine. Culmea este că tehnicianul pandurilor îşi va conduce pentru a treia oară în acest sezon echipa din tribune la meciurile cu Astra. Până acum, de fiecare dată când a jucat împotriva trupei lui Marius Şumudică, antrenorul Edi Iordănescu a fost suspendat, lucru care se repetă şi acum! Nu că ar conta în perspectiva meciului de mâine, dar Iordănescu nu a pierdut contra Astrei în acest sezon, chiar dacă a condus echipa din tribune, victorie la Giurgiu cu scorul de 2-1, după care remiză acasă, 1-1.

    „E o suspendare minimă la Cristi Săpunaru, normală ţinând cont în ce împrejurări a venit reacţia lui Cristi, pe care, de altfel a regretat-o public. Din păcate este o victimă colaterală a haosului din teren, generat de deciziile luate de arbitrii împotriva echipei noastre. Pentru moi este o pierdere pentru că nu beneficiem de aportul său la partida cu liderul campionatului”, Narcis Răducan, preşedinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: