spot_img
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, în dificultate!

    Pandurii, în dificultate!

    Gorjenii nu au transferat până acum niciun jucător, iar Răducan și Iordănescu sunt nerăbdători

    Târgujienii bat pasul pe loc în privința campaniei de transferuri. Cel mai afectat este Edi Iordănescu, tehnician care-l stresează și pune presiune pe președintele Narcis Răducan căruia-i solicită soluționarea cât mai rapidă a problemei legată de campania de achiziții. Cei doi se află în Olanda, își petrec aproape tot timpul împreună căutând soluții pentru a completa lotul, însă se pare că lipsa fondurilor lichide îngreunează negocierile. Probabil, gorjenii așteaptă ca în aceste zile să intre banii din drepturile tv pentru a parafa rapid câteva mutări.

    sport-01-16

    Negocieri greoaie

    De la numirea în funcția de șef la Pandurii, Narcis Răducan a stat pe telefoane, a negociat și face to face cu jucători, însă până acum, deși au trecut mai bine de 10 zile, nu s-a parafat nimic. Timpul trece, iar gorjenii nu au mișcat nimic pe piața transferurilor. De fapt, aceasta este starea de spirit în Liga 1, nu doar Pandurii ci și alte echipe sunt în urmă cu parafarea transferurilor, așa că problemele sunt generale pentru fotbalul românesc. Oricum, gorjenii au avut o listă cu 15 jucători care într-un final s-a redus la 10 ținte cu care s-a negociat intens, pentru ca la echipă să ajungă 4-5 jucători. „Vreau calitate”, a fost mesajul explicit al lui Iordănescu pentru Narcis Răducan, acesta mergând și el pe aceeași politică în campania de transferuri. „Atunci când ești bine organizat poți să faci lucruri minunate și cu bani mai puțini. Exemple am din propria experiență, la Urziceni, la Târgu Mureş, chiar dacă nu am fost neapărat principala persoană a acelor proiecte am lucrat într-o muncă de echipă și cunosc foarte bine modul în care o echipă cu bani mai puțini poate să facă performanțe foarte mari”, a declarant și Narcis Răducan.

    Posturi multe descoperite

    Pe lista pandurilor se găsesc jucători de diverse profiluri. „Ne trebuie mijlocași centrali, fundași centrali, vârf, al doilea vârf…”, a declarat Narcis Răducan. Acesta chiar a anunțat că în zilele viitoare se vor parafa tranzacțiile. „Avem negocieri avansate cu jucători și zilele acestea vom și semna cu unii jucători”, a fost tot ceea ce a putut să declare Răducan în privința transferurilor. Revenind la posturile ce trebuie acoperite prin transferuri, gorjenii se pot lăuda că stau bine la nivelul portarilor acolo unde au patru variante, Lazar, Mingote, Stanca și Gliwa. În rest, lotul e subțirel.

    Anton continuă

    Marea problemă a lui Edi Iordănescu este că mai poate și pierde jucători în perioada următoare. Mihai Roman și Paul Anton au oferte și pot pleca oricând lăsând în urmă adevărate cratere ce vor fi cu greu plombate. Deocamdată, atât Roman cât și Anton sunt cu Pandurii în Olanda, ultimul având șanse mari în continuare să plece. „Nu avem nimic nou în ceea ce-l privește pe Paul Anton, se pregătește cu noi, este jucătorul nostru. S-au întrerupt legăturile cu Steaua de când am plecat în cantonament. În condițiile în care nu se schimbă nimic, el rămâne aici. E vorba de mai multe propuneri pe care noi le-am făcut, în principal la propunerea lui Edi (n. red. – Iordănescu), el ne-a spus jucătorii care-i plac de la Steaua și care îi putem lua. Deocamdată nu am ajuns la un numitor comun în ceea ce privește atât jucătorii pe care i-am lua și nici Paul Anton nu a ajuns la un numitor comun cu ei. Discuțiile sunt la un 80%, să zic… Sunt mai multe variante pe care le luăm în calcul”, a comentat Narcis Răducan.

    4-5 amicale, dar nestabilite

    Gorjenii au ales pentru acest stagiu de pregătire de vară Olanda, așa că în acest moment se caută și adversari cu care echipa lui Iordănescu să joace. Tehnicianul pandurilor vrea 4-5 amicale în care să-și vadă la lucru echipa, însă deocamdată un singur test a fost bătut în cuie. „Am semnat cu Mouscron, vom juca pe 25 iunie. Vor fi cinci meciuri, 4-5 meciuri a cerut Edi Iordănescu pentru această perioadă de pregătire”, a spus Răducan. Cel mai probabil, primul amical va fi contra unei echipe de amatori, după care se va crește în intensitate în ceea ce privește partidele amicale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: