spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii şi-au lansat magazin oficial!

    Pandurii şi-au lansat magazin oficial!

    Până ieri, cine îşi dorea un tricou oficial al echipei de fotbal Pandurii nu avea de unde să şi-l procure. Erau alţii care poate doreau materiale promoţionale cu însemnele pandurilor, de la şepci, fulare, fanioane sau chiar odorizante auto, însă nu aveau de unde să le procure având însemnate pe el clubul Pandurii. Ieri, Pandurii a intrat în galeria echipelor care deţin un magazin oficial dedicat fanilor, acolo de unde pot fi procurate materiale cu însemnele pandurilor.

    Şi-au văzut visul cu ochii

    Deschiderea oficială a magazinului a avut loc la orele prânzului. La eveniment au fost invitaţi şi oameni care conduc destinele judeţului, vicepreşedintele Ciprian Florescu dar şi prefectul de Gorj, Alin Văcaru. La deschidere a fost şi un oaspete de la Federaţie, Aurel Ţicleanu, un om care urmăreşte îndeaproape destinele pandurilor. După ce au discutat amical câteva minute, s-a trecut şi la fapte, preşedintele Mihai Prunariu fiind primul care s-a adresat oaspeţilor. „După lupte seculare, în sfârşit avem un magazin al Clubului Pandurii Lignitul Târgu-Jiu şi cred că este un lucru extrem de benefic pentru toţi iubitorii fotbalului gorjean. Aş vrea să mulţumesc Consiliului de Administraţie al clubului, care s-au gândit că ne lipseşte acest magazin. Acum trei luni s-a luat decizia de a înfiinţa magazinul, acum o lună de zile am aprobat în Consiliul de Administraţie înfiinţarea unui Departament de marketing şi publicitate şi este meritul oamenilor de la acest departament că acest magazin s-a deschis. Suntem pe primul loc la site-ul clubului, avem în sfârşit un magazin şi dacă băieţii vor începe să joace şi mai bine şi avem şi ceva rezultate, cred că avem cu ce ne mândri”, a comentat Mihai Prunariu.

    Fiind prezent la eveniment, şi antrenorul Petre Grigoraş a luat cuvântul. „Nu prea-mi plac discursurile. Echipa nu a prea jucat la nivelul pe care ni l-am dorit cu toţii, dar atunci când este dorinţă, dacă este şi putinţă, în cel mai scurt timp trebuie să apară şi rezultatele. Vom face tot posibilul ca echipa să revină acolo unde îi este locul, în prima parte a clasamentului. Le dorim celor mici să ajungă precum cei mari, să poarte cu mândrie tricoul Pandurilor şi felicitări pentru tot ce aţi făcut aici”, a fost mesajul lui Grig. Acesta nu a fost singurul care a vorbit, oaspetele din capitală, Aurel Ţicleanu vorbind şi el despre eveniment. „Fac parte dintr-un organism, dar am venit mai mult în nume personal, aşa, ca la nişte prieteni, fiind foarte aproape de Liceul “Tudor Vladimirescu”, unde am învăţat. Cineva spunea că se împlineşte un an de când am fost la Florenţa cu Pandurii în Europa League şi mă uitam la copiii, la un viitor îndepărtat, mă alătur urărilor către un viitor mai apropiat. Am vorbit cu Grig şi i-am spus că le-am purtat noroc pe unde m-am dus, de aia sunt încrezător pentru duminică, voi fi acolo şi sper ca revirimentul să înceapă de duminică. Vă urmăresc, voi fi întotdeauna un admirator, un suporter şi un prieten”, a punctat şi Ţicleanu.

    Grig şi Prunariu, primii cumpărători

    La inaugurarea magazinului au fost prezenţi şi şase jucători, Mihai Roman, Mihai Răduţ, Dan Nistor, Răzvan Stanca şi fraţii da Silva. Portarul Stanca a fost cel care a vorbit în numele echipei, acesta având un mesaj scurt. „Sper ca prin rezultatele pe care le vom avea să vă apropiem şi mai mult. Să fiţi trup şi suflet alături de echipă fiind siguri că noi ne vom da viaţa pe teren indiferent de echipa cu care vom juca”, a spus Stanca. După ce s-a tăiat panglica, jucătorii au oferit autografe celor prezenţi, pentru ca apoi să apară şi primii cumpărători. Cel care a făcut primul pas a fost Petre Grigoraş, acesta cumpărând o cană pe care a făcut-o cadou preşedintelui Prunariu. acesta nu a rămas dator şi a cumpărat şi el un desfăcător de bere. „Grig, îţi dau acest desfăcător ca să desfaci mai uşor jocul lui Dinamo”, i-a spus Prunariu antrenorului. acesta nu a rămas dator. „Şi eu v-am oferit cana pentru ca să aveţi cu ce bea şampanie după succes”, a spus Grig.

    „O să fiu unul din clienţii acestui magazin”, Alin Văcaru, prefect de Gorj

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: