Pandurii Târgu-Jiu a obţinut o victorie şi o remiză în primele meciuri amicale disputate în stagiul de pregătire pentru viitorul sezon. Gorjenii s-au impus cu 5-1 în faţa echipei ACSO Filiaşi şi au remizat cu Unirea Alba Iulia, scor 1-1.
Furtuna le-a creat probleme
Pandurii Târgu Jiu a remizat în cel de-al doilea meci de verificare din perioada de pregătire. Partida disputată la Alba Iulia împotriva formaţiei locale Unirea s-a încheiat cu scorul de 1-1 după ce meciul a fost întrerupt de o furtună în repriza a doua. Antrenorul Mihai Teja a deplasat la acest meci o serie de jucători aflaţi în probe sau care au evoluat mai puţin la jocul amical cu ACSO Filiaşi disputat la mijlocul săptămânii la Târgu Jiu. În prima parte a meciului au intrat pe teren Stanca, Ciobanu, Lung, Zaina, Petrescu, Rotaru, Vasilescu, Trifu, Cocârlă, Şendroiu şi Bujor iar în repriza a doua au evoluat: Daniel Popescu, Ghidurea, Georgescu, Celea, Vodă, Pîrvulescu, Dănăricu, Cioiu, Gianimu, Dodoi şi Mărgărit. Scorul partidei a fost 1-1, Grozav deschizând scorul în prima repriză, golul echipei Pandurii fiind marcat de Vlad Bujor. Meciul a fost întrerupt spre finalul reprizei a doua, în minutul 73 din cauza furtunii.
Unirea Alba Iulia – Pandurii Tg. Jiu 1-1 (1-1)
Spectatori 1000
Au marcat: Grozav / Bujor
Unirea Alba Iulia: Cătălin Suciu – F. Morar, Scrob, Al. Man, Ad. Matei, B. Ştef, Selagea, Al. Giurgiu,Tat – S. Turuş, Gicu Grozav. După pauză au mai intrat Apetri, Jude, Onacă, Davidaș, Lăsconi, S. Fulea. Antrenor Adorian Himcinschi.
Pandurii: Stanca, Rotaru, Ciobanu, Lung, Vasilescu, Zainea, Petrescu, Trifu, Cocîrlă, Șendroiu, Bujor. Dipă pauză au intrat: Popescu, Celea, Ghidurea, Georgescu, Vodă, Pîrvulescu, Dănăricu, Cioiu, Gianimu, Dodoi, Mărgărit. Antrenor Mihai Teja.