spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, remiză spectaculoasă la Ploieşti

    Pandurii, remiză spectaculoasă la Ploieşti

    Gorjenii au avut 1-0 până în minutul 85 şi chiar puteau pierde meciul

    Petrolul: Pecanha – S. Achim, Benga, Geraldo, Guilherme – Hoban, Mustivar – Boudjemaa, Teixeira (55 Dore), Grozav – Hamza. Antrenor: Cosmin Contra

    Pandurii: Lazar – Unguruşan, Christou, Erico, Momcilovici – P. Anton, Breeveld – Eric (72 Sipo Bohale), D. Nistor, Buleică – Matulevicius (94 Mamele) Antrenor: Cristi Pustai

    Stadion Ilie Oană, spetatori: 6.000

    Aseară, la Ploieşti, Petrolul şi Pandurii au jucat în derby-ul etapei a II-a. S-au întâlnit două echipe care joacă un fotbal bun şi care confirmă în acest an 2013. Echipele care reprezintă România în Europa League au făcut un meci mare, iar statutul de derby a fost respectat. S-a terminat egal, însă a fost un meci dramatic care a ţinut cu sufletul la gură asistenţa.

    Sipo, ce debut

    Meciul a început sub semnul echilibrului cu gazdele ceva mai insistente. Petroliştii au atacat mai mult dar prima mare ocazie a aparţinut oaspeţilor prin Buleică, dar şutul acestuia din colţul careului mare a trecut puţin pe lângă vinclu. După câteva minute, Grozav a şutat din careu, mingea a lovit bara şi a ajuns la Lazar căzut la pământ. Meciul a curs spre o remiză albă la pauză, ambele echipe căutând breşele spre buturile adverse dar fără efect pe tabelă.

    Partea a doua a început cu o ocazie mare a gazdelor, în minutul 50 şut Hamza scos de lângă bară de Lazar. Oaspeţii au reacţionat prin Matulevicius care a şutat puţin pe lângă poartă din poziţie centrală. Presiunea gazdelor s-a accentuat cu trecerea timpului, au ieşit mai multe faze fixe. În minutul 64 Hoban a şutat violent din lovitură liberă directă de la 25 de metri, dar Lazar a scos miraculos de lângă bară. Reacţia oaspeţilor a venit rapid, Nistor şutând din unghi dar portarul Pecanha a boxat mingea în corner. Apoi, oltenii au făcut pasul în faţă, au încercat să le ofere în mod gratuit mingea adversarilor, iar asta a echilibrat ostilităţile la mijlocul terenului. Pustai a mutat şi l-a scos pe Eric pentru a-i face loc lui Sipo, debutant pentru Pandurii. După opt minute, jucătorul din Guineea Ecuatorială a dat lovitura marcând din careu. Dar gorjenii au avut avans pe tabelă vreo cinci minute, Dore reuşind să înscrie din careu cu ajutorul barei transversale. Atmosfera a luat foc, iar gazdele s-au aruncat în atac. În minutul 89 Paraskevas a comis henţ în careu, dar Lazar a salvat un punct reuşind să pareze şutul şmecheresc al lui Grozav. Totul se putea pierde în minutul 90!

    Kovacs darnic la galbene

    Trei din cei patru fundaşi centrali ai pandurilor au fost sancţionaţi cu cartonaşe galbene încă din primele 45 de minute. Rând pe rând, Erico da Silva, Unguruşan şi Paraskevas au văzut galben din partea lui Kovacs şi şi-au complicat existenţa în teren. Până la urmă cei trei au scăpat şi nu au mai fost sancţionaţi, aşa că au jucat bine şi sub presiunea unui posibil roşu.

    Piţi şi ai lui la meci

    La meciul de pe Ilie Oană a fost prezent în tribune şi stafful echipei naţionale. În frunte cu Victor Piţurcă, stafful naţionalei a venit să vadă la lucru posibilii jucători care să fie chemaşi la echipa naţională pentru meciurile decisive cu Turcia şi Ungaria.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: