Lucrători ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare în această dimineaţă 22 de mandate de percheziție domiciliară în Capitală și în județele Ilfov, Prahova, Ialomița și Vâlcea, într-un dosar de evaziune fiscală și spălarea banilor, în domeniul prestării serviciilor de pază și service auto, potrivit IGPR.
“Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții au înregistrat în evidența contabilă și au declarat organelor competente achiziții fictive de la societăți comerciale cu comportament de tip ‘fantomă’, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Poliția Română, citat de Agerpres.