spot_img
21.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPerformanţă versus afaceri cu jucători

    Performanţă versus afaceri cu jucători

    Petre Grigoraş spune: „Acum sunt o serie de jucători de 23-24 de ani, care pot să mai joace mult la Pandurii sau pot fi marfă de vânzare”

    Au pornit la drum în sezon cu obiectivul de a se clasa în locurile 6-10. Evoluţia din turul campionatului i-au determinat pe oficiali să schimbe macazul şi să forţeze cu un obiectiv ceva mai îndrăzneţ, calificarea într-o cupă europeană. Se forţează lucrurile şi printr-o politică a campaniei de transferuri, niciun jucător de bază nefiind de vânzare în această iarnă. E pentru prima dată când se întâmplă asta. E pentru prima dată când la Pandurii performanţa e pusă în faţa afacerii cu jucători. până acum, Pandurii se mulţumeau să lanseze jucători, să-i vândă şi apoi să acute alţii care să-i propună spre vânzare. Tocmai de aceea în acest moment lupta se dă între performanţă şi afacerile cu jucători.

    Punctul lui Grig

    Petre Grigoraş are meritul de a fi lansat mulţi jucători în fotbalul românesc. Tehnicianul e recunoscut ca un antrenor care lansează jucători. „Încă de când am venit la Târgu-Jiu am încercat să implementez o politică pentru viitor. Unii ar fi spus la ora aceea că ar fi şi un dram de nebunie să accept să preiau Pandurii, însă am crezut că este posibil să salvez echipa şi să încercăm să facem altceva decât s-a făcut. Domnul Condescu a venit la mine acasă şi m-a rugat să vin antrenor, că poate iasă ceva serios. Surprinzător, am acceptat, iar rezultatele au demonstrat că a fost o decizie bună”, a declarat Petre Grigoraş. Acesta spune că va continua să promoveze tineri. „Nu e niciun secret pentru nimeni că sunt adeptul unui stil de fotbal ofensiv, dar mai ales a formării unei echipe tinere, care poate creşte de la meci de la meci dacă este şi ceva materie primă. Că a fost, că nu a fost, aţi văzut că rezultatele au fost cele peste aşteptări. Mai ales în acest sezon, după ce am pierdusem practic cei mai reprezentativi jucători, o echipă tânără a demonstrat că se poate lupta de la egal la egal cu oricine din Liga I”, a mai punctat Grigoraş. Acum, mingea e în terenul conducerii care poate vinde jucători pe bani buni, sau va alege să-i păstreze şi să încerce realizarea unei performanţe istorice. Ei bine, antrenorul prevede un viitor bun echipei indiferent care va fi soluţia aleasă. „Ce e cert, e că acum sunt o serie de jucători de 23-24 de ani, care pot să mai joace mult la Pandurii sau pot fi marfă de vânzare. Deci viitorul ar suna bine pentru club şi echipă”, a punctat Grigoraş.

    Pena nu mai vine

    Marius pena, atacantul celor de la Oţelul drit insistent de Petre Grigoraş e tot mai departe de Pandurii. Vârful a declarat în Gazeta Sporturilor că se gândeşte mai mult la ce are de făcut la Oţelul. „Se vorbeşte, dar mai mult în presă. Pe mine mă sună doar ziariştii să îmi spună că sunt transferat ba la o echipă, ba la alta. Nu m-a căutat nimeni, nu ştiu nimic. Acum ceva vreme se vorbea că aş fi dorit de Dinamo. Simple speculaţii, cred. Chiar nu pricep de unde au apărut aceste zvonuri. Eu vreau să rămân la Galaţi, să câştig Cupa, singurul trofeu intern care îmi lipseşte, iar la vară văd eu încotro o apuc. De Pandurii pot spune că e o echipă care s-a descurcat de minune în ultima vreme. Au un antrenor bun, însă asta-i doar o părere, chiar nu m-a contactat nimeni”, a spus Marius Pena. Astfel, atacantul exclude varianta unei veniri la Pandurii în acest sezon, însă poate fi doar o strategie a vârfului.

    Vine Predescu

    Dacă Pena nu mai vine, vine Predescu. Cornel Predescu, mijlocaşul ofensiv care în prima parte a campionatului a jucat la Gloria Bistriţa a devenit jucător liber de contract, aşa că târgujienii i-au înaintat o ofertă. Se pare că cele două părţi chiar au ajuns la o înţelegere, iar jucătorul care în tur chiar a marcat un gol în poarta pandurilor va deveni pandur pe o perioadă de minim doi ani şi jumătate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: