spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPrunariu reales la al treilea congres

    Prunariu reales la al treilea congres

    Mihai Prunariu a câştigat un nou mandat la conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Gorj. Este pentru a treia oară la rând când Prunariu a primit votul Adunării Generale, aşa că pentru cel puţin patru ani va conduce fotbalul judeţean. „Cred că ceea ce am promis în proporţie mare m-am ţinut de cuvânt. E loc şi de mai bine, voi continua pe aceeaşi linie împotriva violenţei şi corupţiei în fotbal”, spune Mihai Prunariu. Prin vot deschis, Prunariu a primit toate voturile Adunării Generale. După această procedură de vot s-a trecut la alta. S-au ales vicepreşedinţii AJF Gorj, Daniel Băloi reuşind să obţină 26 de voturi şi astfel să primească mandat de vicepreşedinte în cadrul AJF-ului, practic revenind în fotbalul judeţean după o absenţă de 4 ani şi jumătate. Pentru al doilea post de vicepreşedinte a mai fost nevoie de un tur, Ovidiu Dănăcică reuşind să obţină 11 voturi şi să-i bată la limită pe Daniel Mihuţoiu şi Vali Modrea, cei doi având 10 voturi obţinute. Tot Adunarea Generală a decis ca reprezentantul Ligii a 4-a Comitetul executiv să fie Daniel Mihuţoiu, iar la Liga a 5-a Camilian Floroiu. Noul secretar general al AJF este Mihai Popescu, iar Jean Bălănescu va îndepini funcţia de consilier personal al lui Mihai Prunariu.

    Invitaţi speciali

    La Adunarea Generală de la AJF au fost prezenţi mai mulţi oficiali. Şeful judeţului, Ion Călinoiu a deschis şedinţa cu un discurs în care primarii au fost rugaţi să ajute în continuare fotbalului mic, cel de la sate şi comune. Apoi, vicepreşedintele FRF, Octavian Goga le-a sugerat celor cu putere de decizie de la AJF că ar face bine dacă pe fonduri europene ar putea construi un stadion al AJF-ului, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru delegaţii din judeţ. Un alt invitat de marcă, şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu a spus că se simte bine pentru gorjeni pentru că în acest judeţ a trăit anumite borne din carieră. „Primul meu meci la Liga a 3-a a fost la Ţicleni. Apoi, am arbitrat primul meci în prima divizie al echipei Pandurii, iar ultimul meu meci ca arbitru în Liga 1 a fost tot la Târgu-Jiu, la meciul Pandurii-Ceahlăul. Aşa că acest judeţ înseamnă ceva pentru mine”, a spus Deaconu. În schimb, Vasile Avran, şeful fotbalului din Bucureşti la nivel mic a adus buna dispoziţie cu câteva glume gustate din plin de către delegaţi.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: