spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Putem deveni campioni naţionali"

    „Putem deveni campioni naţionali”

    Daniel Mihuţoiu pe aceeaşi lungime de undă: „La Internaţional s-a muncit profesionist, nu e o întâmplare că suntem în primele patru pe ţară”

    Internaţional Băleşti scrie istorie pentru Gorj. Pentru prima dată o echipă de juniori A1 provenită din campionatul nostru judeţean poate ajunge campioană naţională. Deja echipa antrenată de Dan Vasilică a ajuns în primele patru pe ţară, iar la finalul acestei săptămâni va juca în capitală în faţa oamenilor de fotbal din Federaţie pentru titlul naţional. „Acesta este scopul meu şi al echipei, vrem titlul naţional. Putem deveni campioni naţionali la finalul acestei săptămâni ceea ce reprezintă o mare performanţă pentru fotbalul gorjean”, a spus Dan Vasilică.

    Performanţă pentru Gorj

    Despre fotbalul judeţean la nivelul juniorilor s-a vorbit şi scris foarte puţin. Nici nu prea erau motive, în afara unor scandaluri izbucnite pe la partidele de juniori nu prea aveai ce mediatiza. Dar, dintr-o dată, a apărut în peisaj Internaţional Băleşti, o echipă de juniori care la finalul acestei săptămâni va juca cele mai importante meciuri din istoria fotbalului juvenil gorjean. „Ne-am calificat pe merit la turneul final după un turneu zonal în care am întâmpinat multe piedici. Forţa grupului, ambiţia noastră de a trece peste tot ne-a determinat să ne comportăm ca o echipă, să fim uniţi şi să reuşim ceea ce fotbalul juvenil gorjean nu reuşise, calificarea la turneul final care se va desfăşura în capitală”, a declarat Dan Vasilică, cel care pregăteşte atât fotbalistic cât şi mintal această echipă din Băleşti. „La noi se lucrează cu profesionalism, antrenorul face şi partea fotbalistică dar şi cea psihologică, e omul care a dat suflet acestei echipe. Munca titanică din ultimii ani se vede acum”, a declarat şi directorul sportiv al celor de la Internaţional Băleşti, Daniel Mihuţoiu. Calificarea echipei din Băleşti la turneul final este cea mai importantă realizare a fotbalului judeţean de juniori din Gorj.

    Vor titlul

    Zis şi făcut, Internaţional Băleşti a ajuns în primele patru locuri pe ţară. „Nu ştiu ce şanse ne oferea cineva să ajungem aici, însă noi am ştiut că forţa grupului e mare. Grupul a făcut diferenţa, pregătirea fizică şi tactică au cântărit la fel de mult în această calificare. Sunt mândru de aceşti băieţi, sper să-i fac să realizeze că în week-end vor juca pentru istorie şi pentru viitorul lor, de ce nu. Am mare încredere că putem ajunge campioni”, a mai spus Dan Vasilică.

    Rampă de lansare

    Pentru mulţi jucători, acest parcurs în fazele superioare este ca o rampă de lansare pentru viitorul lor. „Am câţiva băieţi care din punctul meu de vedere pot juca la un nivel mult mai înalt. Am şi fost întrebaţi de anumiţi jucători, ne bucură acest interes, dar abia după turneul final o să mai vorbim de aceste treburi”, a încheiat Mihuţoiu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: