spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Putem face performanţă la Pandurii"

    „Putem face performanţă la Pandurii”

    Mijlocaşul pandurilor, Paul Anton este cel mai bine cotat jucător al echipei gorjene. Despre el s-a vorbit că ar fi în atenţia Stelei, însă şansele ca transferul să se perfecteze scad cu fiecare zi ce trece. Totuşi, mijlocaşul este om de bază în echipa lui Petre Grigoraş, aşa că părerea lui contează atunci când vine vorba despre echipă. „Am încredere că cei care suntem acum, aici, plus cei care o să mai vină, o să formăm un grup valoros”, spune Paul Anton.

    Nu ia în calcul lupta de jos

    Plecat cu echipa în stagiul de pregătire de la Sibiu, Anton e convins că acest cantonament îl va ajuta foarte mult în acest sezon. „O luăm de la capăt. În fiecare iarnă sau vară nu avem încotro decât să ne pregătim pentru a redebuta cu dreptul în oficiale. Iar acum cu atât mai mult, pentru că ne aşteaptă un campionat foarte puternic, mult mai strâns. Vor pica ceva mai multe echipe şi cel puţin din prisma acestui fapt va fi un sezon mult mai dificil. Însă, noi sperăm să ne pregătim bine şi să avem evoluţii foarte bune pentru a nu avea probleme în campionat cu punctele sau să ajungem într-o situaţie dificilă. Eu unul nu mă gândesc la asemenea pericole, dar întotdeauna trebuie să fi precaut”, a comentat Paul Anton. Când vine vorba despre transferuri, Anton dă din umeri şi spune că nu ştie nimic. „Trebuie să întrebaţi conducerea dacă am sau nu oferte. Eu mă gândesc momentan doar la Pandurii Târgu-Jiu. De la bun început m-am simţit excelent aici şi mă simt în continuare la fel de bine, la fel de motivat. Iar zvonurile care apar nu mă fac decât să muncesc din ce în ce mai mult, să-mi doresc mult mai mult şi să demonstrez că într-adevăr merit să prind un transfer bun. Deci, deocamdată sunt la Pandurii şi mă încerc să-mi fac cât mai bine treaba”, a declarat Anton.

    Vrea sus în clasament

    Dacă în privinţa unui eventual transfer, jucătorul nu ştie prea multe, Anton vorbeşte despre obiectivul pe care vrea să-l realizeze acest an la Târgu-Jiu. „Într-adevăr au plecat foarte mulţi colegi, de venit încă nu au venit la fel de mulţi. Însă, eu am încredere că cei care suntem acum, aici, plus cei care o să mai vină, o să formăm un grup valoros. Am foarte mare încredere că putem face din nou performanţă în sezonul ce urmează. E clar că va fi mult mai dificil în sezonul 2014-2015, dar eu mă gândesc la o poziţie cât mai sus în clasament. Nu ştiu dacă o să mai prindem acel loc 2, trebuie să fim realişti, este foarte greu în condiţiile în care Petrolul s-a întărit puternic, Astra la fel, iar Steaua este echipa campioană, obişnuită deja să se lupte în fiecare an la titlu”, a mai punctat Anton.

    Vrea şi el la Mondiale

    Cum în aceste zile, în Brazilia este în plină desfăşurarea Campionatul Mondial, Anton are o dorinţă, vrea şi el să joace la Mondialele din Rusia de peste patru ani. „Nu ştiu, poate peste 4 ani o să ajung şi eu la un turneu final mondial. Sincer, eu pentru asta muncesc, echipa naţională este pentru mine cea mai mare treaptă a carierei, indiferent la ce club voi ajunge să joc. Pentru că şi dacă voi fi la un club mare, tot nu se va compara cu echipa naţională… Întotdeauna voi avea cea mai mare mândrie dacă voi purta tricoul naţionalei, deci eu pentru asta muncesc, asta îmi doresc. Dar, nu depinde doar de mine lucrul acesta….”, a mai declarat Anton.

    „Sincer nu îmi doream foarte mult să profităm de situaţia altora şi să jucăm în Europa pentru că este păcat de munca lor. Chiar îmi pare rău de Dinamo, iar CFR a profitat pentru că s-au clasat înaintea noastră. Poate cu puţin noroc eram noi, nu ne dădeam la o parte, dar adevărul e că nu avem niciun regret. Poate doar regretul că nu am reuşit să prindem noi locul 4! Aşa, dacă profitam, era doar o bucurie pe jumătate din punctul meu de vedere”, Paul Anton despre cupele europene

    Mihai Roman, un an pandur

    Cei de la Pandurii au bătut palma cu atacantul Mihai Roman. Acesta a venit la Pandurii de la Săgeata Năvodari din postura de liber de contract unde în ultimul an a jucat în 21 de meciuri reuşind să marcheze trei goluri. Mihai Roman va fi pandur în următorul sezon, existând o clauză prin care la finalul acestui an, dacă echipa olteană va dori contractul se poate prelungi pe încă două sezoane. Mihai Roman are 22 de ani, are şi câteva selecţii la naţionala de tineret unde a marcat patru goluri, în trecut fiind în vizorul Stelei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: