După întâlnirea de astăzi cu sindicaliştii din FNME, ministrul Energiei, Victor Grigoresc, şi-a exprimat punctul de vedere pe o reţea de socializare. „Atunci când se vorbește despre fragilitatea companiilor din energie, se operează de cele mai multe ori cu zvonuri sau informații fără fundament. Dar aș vrea să ne uităm în istoria recentă și să vedem cine și ce a făcut în energie și, mai ales, cu ce rezultate. Am auzit multe voci politice care descoperă realitatea cu uimire astăzi, după ce au avut la dispoziție toate mijloacele necesare pentru a face ceea ce trebuia făcut. Și nu au făcut pentru că ne-au lăsat companii vulnerabilizate și decapitalizate. Sunt de acord cu punctul de vedere al sindicatelor atunci când subliniază că suntem într-o zonă de securitate națională. Ce e nevoie în mod imperativ este să nu mai folosim zvonuri ca instrumente economice și să revenim la principiile corecte ale guvernanței corporative. Dacă nu facem noi, nu ne va ajuta nimeni. Aceste companii nu se salvează cu ajutorul discursurilor politice”, a scris Ministrul Energiei, Victor Grigorescu pe pagina sa de Facebook.


