spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRestricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară

    Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară

    Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier, nici probleme majore privind fluența traficului pe arterele principale.

    În judeţul Vâlcea, până în data de 13 decembrie 2016, pe DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, se vor executa lucrări de întreţinere pe viaductul Cârligu Mic, pe timpul zilei, iar traficul rutier va fi dirijat alternativ, pe distanţe de aproximativ 50 de metri. Este posibil să se formeze coloane de autovehicule.

    În judeţul Prahova, pe DN1, în zona localităţii Cornu, la km 98+300 de metri, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 25 – 30 de metri, traficul rutier a fost restricţionat pe prima bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti. Precizăm ca a fost instituită şi restricţie de viteză. Circulaţia nu este afectată, în zonă drumul fiind alcătuit din câte două benzi pe sens.

    În perioada 28 noiembrie – 15 decembrie 2016, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța se execută lucrări de reparaţii la rosturile de dilataţie ale podului Colentina, la km 15+873, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, cu restricţionarea traficului pe banda de urgenţă şi prima bandă (aproximativ o săptămână), urmând ca, apoi, să se restricţioneze traficul pe banda a doua şi să se circule pe prima bandă. Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să semnalizeze şi să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie.

    În judeţul Olt este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleșoiu (DN64) .

    În județul Galați, pe DN25 Galați – Tecuci este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone între localitățile Șendreni și Hanu Conachi, fiind impusă şi restricţie de viteză de 50 km/h. Tronsonul de drum a fost afectat de inundaţii.

    În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, din cauza lucrărilor care se execută la viaductul Stânca Teherău, în zona Siriu (între kilometrii 85+534 și 86+948), circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricţionată. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1APloieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

    Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

    Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: