spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSă fie succes pentru un start perfect !

    Să fie succes pentru un start perfect !

    Pandurii vrea să rămână pe primul loc în prima ligă

    Pandurii tinde să rămână şi anul acesta echipa revelaţie a primului eşalon. Joacă bine şi are şi rezultate. Adevărul e că au trecut abia două etape, însă la cum au evoluat elevii lui Grig nu par întâmplătoare lucrurile de la Pandurii. Oltenii sunt convinşi că vor avea un meci greu, dar vor victoria. Indiscutabil, oltenii sunt valoric peste moldoveni, însă într-un meci de fotbal nu valoarea face tot timpul diferenţa. „Nu seamănă un meci cu altul”, spune Grig şi are dreptate. La ultima reprezentaţie, atât Pandurii cât şi Ceahlăul au avut evoluţii bune, diferenţa fiind făcută doar de scor. Gorjenii au câştigat în deplasare la Mediaş cu 2-0 în timp ce moldovenii au remizat acasă, 2-2 cu Ceahlăul. Petre Grigoraş suflă şi-n iaurt pentru a nu se arde, aşa că vrea victoria dar spune că cele trei puncte vor veni numai după un joc bun. „Nu e un meci facil. Cred că i-am convins pe băieţi că niciun meci nu e uşor. Simpla prezenţă nu îţi asigură cele trei puncte într-un meci. Vreau o victorie care ne pune într-o poziţie bună. Ar fi un debut fericit de campionat”, a comentat Grig. o victorie cu Ceahlăul asigură în mare măsură prezenţa pe primul loc şi după etapa a treia, ceea ce nu e de lăpădat.

    Tehnicianul îşi îndeamnă echipa să pună serios osul la treabă. „Avem nevoie de sacrificiu, de mare angajament şi risipă de energie pentru că nu întâlnim un adversar facil. Am văzut ambele meciuri ale Ceahlăului. Cu CFR au arătat ca o echipă agresivă care s-a luptat pentru fiecare minge, cu un contraatac bun. Au o echipă cu jucători tineri, dornici de afirmare şi care chiar dacă au terminat sub noi în clasament nu am reuşit să-i învingem anul trecut”, a mai spus Grig. Principalul oltenilor a analizat bine evoluţia moldovenilor, aşa că ştie ce-l aşteaptă. „Statistic, Ceahlăul nu este o echipă de posesie. Se apără foarte bine. Încearcă pe contraatac prin Constantinescu şi Stana. Nu este o echipă de posesie, nu e apropiată ca stil nouă. Sunt puternici, disciplinaţi, cu jucători tineri care au meciuri puţine în Liga 1. Nu mă aştept la un meci uşor, doar singuri ni-l putem face dacă jucăm la intensitate maximă”, a mai declarat Grigoraş.

    Va fi spectacol?

    La ultimele partide, oltenii au făcut show. Au jucat un fotbal total, ceea ce s-ar putea repeta şi în meciul de vineri seara. „Îmi place jocul spectaculos, dar vreau ca fiecare jucător să se dăruiască pentru echipă, nu să iasă cineva în evidenţă prin nu ştiu ce execuţie, călcâi sau dribling. Spectacolul poate veni în urma unor faze colective, cu posesie bună sau presing”, a comentat Grig. În concluzie, Grig pune pe primul loc rezultatul şi apoi show-ul. O gândire normală şi corectă.

    Fanii aşteptaţi la stadion

    Tot antrenorul pandurilor se aşteaptă ca după ultimele două evoluţii ale echipei, lumea să dea buluc pe stadion. Jocul şi rezultatele recomandă o asistenţă numeroasă la meciul cu Ceahlăul. Antrenorul mai găseşte câteva motive pentru ca tribunele să fie pline. „E o oră ideală pentru a juca fotbal. E vineri seara, sâmbătă şi duminică lumea e liberă. Nu pot obliga pe nimeni să vină la meci. Chiar dacă nu jucăm cu o echipă mare aş vrea stadionul plin. M-aş bucura enorm de mult să vedem un stadion plin care să încurajeze echipa”, a mai comentat Grig.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: