spot_img
11.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Să nu mai pierdem acasă"

    „Să nu mai pierdem acasă”

    Tot Pârvulescu mai susţine: „Trebuie să gestionăm bine finalul de stagiune”

    Pandurii Târgu-Jiu nu mai este echipa care reuşeşte să câştige meciurile de pe teren propriu. Până acum, oltenii au jucat şapte meciuri acasă şi au pierdut deja trei jocuri, aşa că situaţia nu e deloc în regulă. Curios, Pandurii a adus mai multe puncte de pe teren străin, 14 în timp ce acasă au fost câştigate doar 12. Pentru meciul cu Steaua, gorjenii nu se gândesc să piardă, varianta 1X fiind pe placul pandurilor.

    Obiective pe toate fronturile

    Ultima lună competiţională din acest an 2013 este abordată cu încredere de către cei de la Pandurii. Oficialii echipei oltene spun că vor să obţină maxim din toate partidele. „Suntem pe final de stagiune, o stagiune destul de solicitantă pentru că am fost prezenţi pe trei fronturi, campionat, cupe europene şi Cupa României. Cred că până acum ne-am descurcat bine, adică am ajuns să jucăm în premieră în grupele Europa League în chiar primul an de participare în Europa. În Cupa României am ajuns în sferturi, dar vrem să ajungem şi mai departe chiar dac vom da peste Dinamo în capitală. Cât priveşte campionatul, se ştie că Liga 1 este prioritar pentru noi. Trebuie să gestionăm bine aceste ultime săptămâni în care avem meciuri destul de grele şi importante”, a declarat Eugen Pârvulescu. Oficialul pandurilor mai spune că este important ca echipa să nu mai piardă puncte pe teren propriu. „Am cedat deja trei meciuri acasă, ultimul într-un mod frustrant. Acel eşec cu Vaslui nu l-am uitat, însă îmi doresc să fie ultimul eşec de pe teren propriu din acest sezon”, a mai declarat preşedintele pandurilor.

    Grupa pandurilor, grupă de Mondiale!?

    Tot preşedintele pandurilor susţine că echipa sa are nevoie de puncte şi calificări. „Avem nevoie de puncte în campionat şi de puncte în Europa. Nu vrem să terminăm grupa de Europa League pe ultimul loc, şi locul 3 este o performanţă într-o grupă cu echipe din Ucraina, Italia şi Portugalia. Uitaţi, toate cele trei ţări pot fi la Mondiale, Italia s-a calificat direct, Portugalia a învins Suedia în prima manşă iar Ucraina a bătut cu 2-0 Franţa”, a mai declarat Pârvulescu.

    Merge la barajul cu Grecia

    În această seară de la ora 21.00, în capitală va avea loc returul barajului de calificare la Mondiale dintre România şi Grecia. Meciul pleacă de la scorul de 3-1 pentru greci, aşa că românii sunt obligaţi să câştige la două goluri diferenţă acest joc pentru a avea în buzunare biletele de Rio. „O să merg la meciul naţionalei. Marţi avem Adunare Generală al Ligă, apoi voi merge seara pe Naţional Arena să susţin naţionala. Avem şanse mai mici decât adversarii de calificare, dar trebuie să credem în tricolori. Fotbalul românesc are nevoie de această calificare la Mondiale. Sper să fie o seară magică, lumea să iasă pe străzi şi la vară naţionala cu 1-2 jucători de la Pandurii în lot să meargă la Mondiale”, a comentat Pârvulescu. Pentru meciul din această seară, aşa cum era normal, oficialul pandurilor pariază pe doi foşti panduri. „Maxim o să fie titular şi o să marcheze. Sau măcar să ofere 2-3 pase de gol. Îmi doresc să marcheze şi Chiricheş, ba chiar şi portarul să dea goluri Greciei numai să ne calificăm”, a mai declarat Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: