spot_img
21.7 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSărbătoare la Energia

    Sărbătoare la Energia

    Evoluția entuziasmată a Energiei după minutul 15 este motiv de mândrie în tabăra gorjenilor. În același timp, evoluția penibilă din primele 14 minute este un semnal de alarmă. „Am avut un start foarte slab. Trebuie să recunoaștem că zona presing aplicată de echipa franceză ne-a creat foarte mari probleme și astfel primul sfert a fost un dezastru pentru noi. Trebuie să luăm în considerare și faptul că este foarte greu să joci două meciuri în mai puțin de 48 de ore, în două competiții diferite, luni, acasă cu Târgu-Mureș, iar azi în FIBA Europe Cup, cu o echipă dintr-un campionat bun, ca cel al Franței. Am reușit să ținem echipa oaspete la 68 de puncte ceea ce este foarte bine. Spun acest lucru comparativ cu primul lor meci, cel cu Pieno, în care au înscris 96 de puncte, chiar dacă a fost pe terenul lor, dar diferența este foarte mare. Noi am avut 22 de asisturi ceea ce însemnă că întreaga echipă și-a adus aportul pentru această victorie. Nu cred că cineva poate să spună ceva despre condiția nostră fizică, pentru că suntem singura echipă din România care am jucat cele mai multe meciuri până la momentul actual”, a spus Iannis Diamantakos.

    sport-03-8

    De partea opusă, antrenorul francezilor era negru de supărare. „În primul rând aș vrea să prezint felicitări pentru această victorie echipei Energia. Au reacționat foarte bine după un prim sfert mai puțin reușit. Sunt foarte dezamăgit de prestația noastră din repriza secundă. Când permiți adversarului să înscrie 52 de puncte numai poți câștiga partida. Am permis echipei gazdă să pună presiune pe noi și astfel să revină în joc. Pentru noi este o înfrângere greu de digerat pentru că am condus cu 22 de puncte, am avut un avans de 12 puncte la pauza meciului. Procentajele au fost bune la pauză, dar nu atât de bune la final. Energia a fost mult mai agresivă în partea doua meciului. Este o înfrângerea grea pentru noi, dar sper să ne remontăm și să ne revenim repede după acest meci. Nu mă gândeam niciun moment că vom putea pierde meciul. Nici când am avut două puncte în plus, nici când a fost egal, nici când eram pe minus. Baschetul este un sport cu moment bune și mai puțin bune. Când am avut 22 de puncte puteam să ne distanțăm și mai mult, chiar la 30, dar nu am jucat ca o echipă. Trebuie să profiți la maximum de momentele bune ale jocului, iar în momentele grele trebuie să oferi cât mai puțin adversarului, ceea ce noi nu am făcut, iar Energia a reușit să revină”, a spus Thomas Drouot.

    „Este o grupă echilibrată. Noi am demonstrat că putem juca bine și împotriva unor echipe bune, precum Energia. Echipa din Lituania este o echipă bună, dar noi am făcut un meci bun împotriva lor și vă spun că va fi dificil pentru orice merge să joace acolo. În final, cred că fiecare echipă are șanse la calificare”, Thomas Drouot, antrenor STB Le Havre

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!