spot_img
Altele
    AcasăNews AlertTrei persoane reținute și 12 sub control judiciar, în afacerea ilegală cu...

    Trei persoane reținute și 12 sub control judiciar, în afacerea ilegală cu lemne

    În urma acțiunii de amploare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) desfășurată miercuri, 12 octombrie, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul exploatării lemnului, trei persoane au fost reținute și alte 12 puse sub control judiciar.  Suspecții urmează să fie prezentați, joi, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

    Procurorii DIICOT au efectuat miercuri, 12 octombrie, 72 de percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Constanța, Vâlcea, Teleorman, Maramureș,Gorj, Hunedoara, Sibiu și Alba, într-o cauză privind destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani, tăiere de arbori și furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea și dare de mită.(..)

    Prejudiciul cauzat numai pentru un an din perioada investigată, a fost stabilit la o valoare de aproximativ 4.000.000 de euro.

    Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate  documente contabile, 5 laptopuri, 6 HDD-uri, suma de 362.335 lei, bijuterii din aur 100 de piese, 5 ceasuri din aur şi suma de  7600 euro.

    La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti au fost aduse, în vederea audierii,  un număr de 30 de persoane.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcţia de Operaţiuni Speciale.

    La activități au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș, Vâlcea, Alba, reprezentanți ai A.N.A.F., precum și jandarmi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: