spot_img
18.4 C
Târgu Jiu
marți, octombrie 8, 2024
Altele
    AcasăNews AlertTurceniul la duel cu Jiul Petroşani

    Turceniul la duel cu Jiul Petroşani

    Campioana judeţului la juniori, Ştiinţa Turceni începe de joi seria meciurilor din faza a doua a competiţiei de juniori A1. Este vorba de primul tur în faza finală a întrecerii, acolo unde campionii Gorjului vor da piept cu cei de la CSM Jiul Petroşani, campionii judeţului Hunedoara.

    sport-03-8

    Împerechere geografică

    Abia ieri Federaţia Română de Fotbal sectorul juniori a anunţat împerecherea pe care a făcut-o pentru prima fază, rundă eliminatorie după sistemul tur/retur. Gorjenii vor evolua în primul meci la Petroşani, meci programat joi de la ora 17.30, urmând ca returul să aibă loc sâmbătă de la aceeaşi oră la Turceni. Ştiinţa Turceni a câştigat campionatul judeţean la mare luptă cu Gilortul Cărbuneşti, cele două fiind despărţite de doar două puncte. Cei de la Turceni au câştigat campionatul judeţean, şi astfel şi dreptul de a juca mai departe în competiţia care intră de acum încolo sub patrimoniul Federaţiei. Şi cei de la CSM Jiul Petroşani au câştigat campionatul judeţean la luptă cu cei de la Retezatul Haţeg, distanţa fiind de şapte puncte.

    Precedent istoric

    Acest campionat de fotbal de juniori A1 este unul extrem de interesant. Campioana din fiecare judeţ participă mai întâi în faza interjudeţeană, mai exact, campioana Gorjului întâlnind campioana judeţului Hunedoara. Câştigătoarele merg mai departe la faza zonală, acolo unde se va juca în sistem grupă. Câştigătoarea fiecărei grupe va ajunge la turneul final. Anul trecut, campioana judeţului Gorj a fost Vulturii Fărcăşeşti, echipă care în primul tur a întâlnit tot Jiul Petroşani, hunedorenii mergând mai departe după 2-1 la general. Interesant este că acum doi ani, Gorjul a avut o echipă care a ajuns la turneul final, în primele patru pe ţară. Este vorba de Internaţional Băleşti, echipă care a terminat acel sezon pe locul 4 în România. Aceasta este cea mai bună performanţă obţinută de vreo echipă din Gorj la nivel naţional în întrecerile de juniori A1.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!