spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertUcraina se află în "pericol de moarte" fără ajutor, avertizează Olena Zelenska

    Ucraina se află în „pericol de moarte” fără ajutor, avertizează Olena Zelenska

    Olena Zelenska a avertizat că ucrainenii sunt în „pericol de moarte”, dacă ţările occidentale nu îşi continuă sprijinul financiar. Prima doamnă a Ucrainei a vorbit cu jurnalista Laura Kuenssberg de la BBC, la o zi după ce senatorii republicani din SUA au blocat un proiect de lege cheie pentru ajutor. Ajutorul bocat ar fi oferit Ucrainei un sprijin în valoare de peste 60 de miliarde de dolari (47,8 miliarde de lire sterline).

    Vorbind la câteva ore după un atac cu rachete ruseşti, Olena Zelenska a spus: „Dacă lumea va obosi, ne vor lăsa pur şi simplu să murim”.
    Casa Albă a avertizat că fondurile americane pentru Ucraina s-ar putea epuiza în curând, dar republicanii au blocat un acord pentru a autoriza mai multă asistenţă. Aceştia încearcă să obţină compromisuri din partea preşedintelui Joe Biden şi a democraţilor din Congres cu privire la finanţarea măsurilor la frontiera SUA, în schimbul sprijinului lor.

    Preşedintele Biden a declarat că eşecul acordării ajutorului pentru Ucraina ar fi un „cadou” pentru preşedintele Vladimir Putin, avertizând că istoria îi va „judeca aspru pe cei care au întors spatele cauzei libertăţii”.
    Într-un interviu exclusiv care va fi difuzat duminică, Olena Zelenska a declarat pentru BBC că încetinirea ajutorului reprezintă un „pericol mortal” pentru ţara sa. „Avem mare nevoie de ajutor. Cu cuvinte simple, nu ne putem plictisi de această situaţie, pentru că, dacă o facem, murim. Iar dacă lumea oboseşte, ne va lăsa pur şi simplu să murim. Ne doare foarte tare să vedem semnele că dorinţa pasională de a ajuta s-ar putea estompa. Este o chestiune de viaţă pentru noi. Prin urmare, ne doare să vedem asta”. a spus prima doamnă a Ucrainei, citată de news.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: