spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertUn bebeluș, sub un an, a murit pe patul de spital. Află...

    Un bebeluș, sub un an, a murit pe patul de spital. Află care a fost cauza!

    Tristețe în suflet și lacrimi pe obraz pentru o familie din județul Gorj. Un bebeluș de numai 5 luni, din comuna Bălești, s-a stins din viață la spital, în urma unor complicații. Micuțul a fost transportat la UPU Târgu-Jiu, cu insuficiență respiratorie. Cadrele medicale au încercat să facă tot posibilul pentru a-i salva viața copilului. După mai multe încercări, bebelușul a intrat în stop cardio-respirator și s-a luat decizia să fie transferat la un spital din Dolj. Imediat a venit un elicopter SMURD, însă în zadar, copilul pierzând lupta cu moartea. Nefericitul eveniment a avut loc zilele trecute. Primarul localității Bălești, Mădălin Ungureanu, sare în ajutorul familiei ale căror posibilități financiare nu sunt tocmai bune, fiind acordat un ajutor social. ”A fost un eveniment nefericit. Un bebeluș a murit la numai 5 luni de zile, cel mai probabil din neglijența celor care aveau grijă de el. Este gretetabil! Mereu familia respectivă a fost sprijinită de către Compartimentul de Asistență Socială”, spune primarul Mădălin Ungureanu Mai mult, edilul spune că la familia respectivă s-a deplasta și un echipaj de poliție, părinții fiind bănuiți că își agresează ceilalți doi copii. ”Familia mai are doi copii. Atunci când a avut loc incidental, poliția a constatat faptul că cele două fetițe, nu aveau semen sau alte urme de violență pe corp”, a mai afirmat edilul

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: