AcasăNews AlertVeste bună pentru cei care vor să se pensioneze anticipat

Veste bună pentru cei care vor să se pensioneze anticipat

Persoanele care au plătit contribuţii în sistemele neintegrate sistemului public de pensii vor avea posibilitatea de a se pensiona anticipat, potrivit unui proiect de act normativ adoptat recent de senatori. În prezent, aceste persoane au dreptul doar la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş.

Pensionarea anticipată va fi disponibilă şi pentru persoanele care au plătit contribuţii în sistemele neintegrate sistemului public de pensii sau care au realizat stagiu de cotizare atât în sistemul public, cât şi în alte sisteme neintegrate acestuia.

„Între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate, de urmaş şi anticipată (inclusiv parţială)”, prevede documentul adoptat de Senat.

Prevederile prezentate NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, propunerea legislativă trebuie adoptată de Camera Deputaţilor, promulgată prin decret prezidenţial şi publicată în Monitorul Oficial.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente